“Nu trebuie să iei lucrurile prea în serios. A ne face sînge rău din orice: asta e o specialitate a familiei noastre. Cea mai mare nenorocire în viaţă e să te ataşezi de oameni. Budismul, care te învaţă cum să te detaşezi, îmi pare cea mai adevărată, cea mai profundă religie.”

“Scrisoarea teribil de scurtă ce mi-aţi trimis-o m-a făcut să bănuiesc multe lucruri. Poate ar fi mai bine să nu-mi ascundeţi nimic decît să mă lăsaţi să-mi închipui cine ştie ce calamităţi în plus. Nu trebuie să vă lăsaţi copleşiţi. Din moment ce aveţi credinţa în Dumnezeu, adică singura mîngîiere valabilă ce există sub soare, mi se pare că sunteţi destul de înarmaţi pentru a suporta orice nefericire. Drama cea mare în viaţă e lipsa de orice credinţă... Pînă la un anumit punct e drama vieţii mele, deşi poate nu sunt în fond atît de necredincios pe cît par.”

“A voi să trăieşti ca o plantă, să creşti înrădăcinat, înflorind şiuscîndu-te sub soare, în cea mai deplină inconştienţă, a dori să fii o parte intimă din fecunditatea pămîntului, o expresie anonimă a cursului vieţii este a fi disperat de rosturile şi sensul omenirii. Şi de ce să nu schimb cu o floare?”

“Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult înîntindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiunidescoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salvaexistenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poatefi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi înconsideraţii, ci numai în mirări.Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui caaceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atîta transfigurare, încît să-mi aparăveşnic nouă şi nebănuită. Cîţi au pasiunea atît de mare, încît în fiecare moment să vadălumini noi şi farmece schimbate? Femeia este o fiinţă cu puţine posibilităţi, ea nu poaterezista exigenţelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realizaîn viaţă. Îţi trebuie o pasiune mare pînă la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie.Cînd simţi însă insuficienţa tuturor formelor de viaţă, cînd te satisface numai ceea ce edeviat, crescut paradoxal şi dezvoltat exagerat, ce mai poţi găsi într-o singură femeie?Schimbînd multe, dacă ţi se refuză surprize psihologice este imposibil să nu te farmece joculde fizionomii, diversitatea de expresie şi să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologicpe care nu-l găseşti totuşi niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e preaperiferică şi prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmeculabsurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de adescoperi — sau mai precis a inventa — un infinit într-o existenţă individuală de odeconcertantă finitate.”

“Există şi din cei care iau timpul însuşi drept unitate, şi care se ridică uneori deasupra lui: pentru ei, ce muncă, ce proiect merită luat în serios ? Cel care vede prea departe, cel care e contemporanul oricărui viitor, nu mai poate să se agite, nici chiar să mai facă vreo mişcare... Gîndul precarităţii mă întovărăşeşte în orice ocazie: punînd, în dimineaţa asta, o scrisoare la poştă, îmi spuneam că ea era adresată unui muritor. O singură experienţă absolută, legata de orice, şi faci, în propriii tăi ochi, figură de supravieţuitor.”

“Frecvenţa momentelor agonice este un indiciu de descompunere şi prăbuşire. Moartea este ceva scîrbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci cînd vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorinţa ta. Vreau să mor, dar îmi pare rău că vreau să mor. Acesta este sentimentul tuturor acelora care se abandonează neantului. Cel mai pervers sentiment este sentimentul morţii. Şi cînd te gîndeşti că sînt oameni care nu pot dormi din cauza obsesiei perverse a morţii! Cum aş vrea să nu mai ştiu nimic despre mine şi despre lumea asta!”

“Ce idee la Nuţu să-şi cumpere televizor! Asta e iadul. Alt sfat: nu citi în pat. Eu m-am obişnuit să fac o plimbare în fiecare seară, cu un ceas înainte de culcare. In sfîrşit: ia cît mai puţine somnifere. Eu am abuzat de ele la tinereţe şi ăsta a fost dezastrul vieţii mele.”