“Numai înspăimântătorul putea să mă liniştească şi doar pentru a-l întâlni mă trezisem înaintea răsăritului.”

“Beat de eternitate şi atras de infinit, mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară şi mă avîntprin imensităţi, uşor ca o iluzie şi transparent ca un zîmbet, mă risipesc într-un nimicîmbietor pe care mi-l acoperă seninătăţi de azur şi transcendenţe de nori. Cui să mă închinprin aceste deşerturi şi cui să întind mîna prin aceste singurătăţi, la cine să mă opresc înaceste evoluţii cosmice şi unde să privesc ca la o mîngîiere? Cum se destramă azurul înfantastica mea viziune şi cum nu mai rămîne decît un alb cu misterioase chemări! Şi în acestdrum cosmic, asemenea unei supreme aventuri, parcă-l caut pe Dumnezeu. Dar în infinit nuexistă popas. Şi astfel, nu-l voi găsi niciodată.”

“Cu sănătatea n-am de ce să mă plîng. Am ajuns şi eu în viaţă, după multe revolte inutile, să mă resemnez, să nu mai iau parte la lucruri şi evenimente, să le privesc.”

“Nu cunosc pe nimeni mai inutil şi mai inutilizabil ca mine. E un fapt pe care ar trebui să-l accept pur şi simplu,fără să mă consider cîtuşi de puţin mîndru pentru asta. Dacă nu va fi aşa, conştiinţa inutilităţii mele nu-mi vaservi la nimic.”

“PENTRU CEI MAI SINGURI — Mă adresez vouă, tuturor celor care cunoaşteţi până unde poate merge singurătatea omului, până unde tristeţea de a fi poate să întunece viaţa şi tremurul fiinţei, să zguduie lumea aceasta. Şi mă adresez mai puţin pentru a afla ceea ce trăiesc şi eu, cât pentru a ne uni singurătăţile. Fraţi întru clipe de deznădejde, de tristeţe ascunsă şi de lacrimi nevărsate, ne uneşte pe toţi aceeaşi fugă nebună de viaţă, aceeaşi groază de a trăi, aceeaşi timiditate a nebuniei noastre. Ne-am pierdut curajul de prea multă singurătate şi am uitat să trăim, gândind prea mult viaţa. Oare toată singurătatea noastră să nu ne fi dus decât la moarte şi toate dezamăgirile, numai la renunţare? De ce nimicul să ne fie moartea? Am gândit prea mult pe noi înşine pentru ca viaţa să nu ne fi pedepsit şi am iubit prea mult moartea pentru a mai putea vorbi de iubire. Nu-i viaţă decât unde este un continuu început; iar noi n-am făcut decât să sfârşim viaţa în fiecare clipă, şi ce este toată fiinţa noastră decât un etern sfârşit? Nouă, celor mai singuri, celor cu viaţa alături de noi, cine ne va da speranţa de a uita să murim?”

“Nu mă pot concentra asupra nici unui lucru, pentru că totul mă plictiseşte, totul mă îndeamnă să mă risipesc. In schimb, m-am interesat de-o mulţime de lucruri, dar de niciunul pînă la capăt, cu excepţia plictisului, poate...”

“Ni l-am putea închipui pe Buddha iubindu-şi adevărul şi palatul? Nu poţi, în viaţa aceasta, să fii şi„mîntuit", şi proprietar. Mă ridic împotriva generalizării minciunii, împotriva celor ce-şi exhibă pretinsa „mîntuire", sprijinind-o pe o doctrină deîmprumut. A-i demasca, a-i coborî de pe soclul unde sînt cocoţaţi, a-i pune la stupul infamiei, iată o luptă ce nu ar trebui să lase pe nimeni indiferent. Căci cei care au conştiinţa prea împăcată nu trebuie lăsaţi cu nici un preţ să trăiască şi să moară netulburaţi.”