“Toate starile extreme sunt derivate ale vietii prin care ea se apara de ea insasi.”

“Stia totul despre literatura, in afara de modul in care se putea bucura de ea.”

“Cand se cerceteaza gandurile aflate prin analiza visului, se descopera unul care se detaseaza net de altele, inteligibile si bine cunoscute de cel care doarme. Aceste alte ganduri sunt ramasite ale vietii treze (ramasite diurne); in gandul izolat se recunoaste o dorinta adesea foarte socanta, straina starii de trezire a celui care viseaza, si pe care el o intampina, prin urmare, prin tagaduiri uimite su indignate. Aceasta dorinta este elementul propriu-zis care formeaza visul, furnizeaza energia necesara producerii visului si se serveste de ramasitele diurne ca de un simplu materia; visul, astfel constituit, reprezinta o situatie in care aceasta dorinta este satisfacuta; visul este realizarea acestei dorinte.”

“Ca era dimineata ori seara, vineri ori duminica ― ii era totuna; era la fel, aceeasi durere surda, chinuitoare, care nu-l lasa o clipa; mereu constiinta vietii care se stinge fara putinta de impotrivire, dar care mai dainuie; moartea care se apropia, cumplita si hada ― numai ea singura era realitatea, iar celelalte toate...minciuna. La ce bun sa mai tii socoteala zilelor, saptamanilor, ceasurilor ?”

“De pe raft, feţele lor din poză zâmbeau către ea. Momentele veneau şi plecau, se gândi ea. Iubirea era cea care le lega între ele, pentru a crea viaţa.”

“De la o vreme, Ivan Ilici isi petrecea mai tot timpul incercand sa retraiasca clipele de odinioara, cand vechile sentimente il tinusera departe de ideea mortii. Bunaoara isi spunea: "Am sa ma ocup de slujba, doar in ea mi-am gasit rostul vietii." Si se ducea la Curte, indepartand de el toate indoielile; intra in vorba cu colegii, se aseza cum ii era altadata obiceiul, imbratisand ganditor publicul cu o privire distrata, si se rezema cu amandoua mainile slabite de bratele fotoliului de stejar, se apleca, cum facea si inainte spre colegul sau, isi lua dosarul mai aproape, schimba cateva cuvinte in soapta si-apoi deodata, ridicand ochii si indreptandu-se in jilt, rostea formula de rigoare si incepea procesul. Dar brusc, in toiul sedintei, fara a se sinchisi de desfasurarea procesului, durerea dintr-o parte isi incepea actiunea distrugatoare. Ivan Ilici isi pleca mai intai urechile la ea , apoi isi alunga gandul de la ea , dar ea isi continua actiunea si ii aparea in fata ochilor, se uita la el, iar el sta impietrit, cu ochii stinsi si se intreba: "Oare numai ea sa fie realitatea ?”