“Trei dimineaţa. Simt secunda de faţă, apoi pe cealaltă, fac bilanţul fiecărui minut. De ce toate astea? Pentru că m-am născut.”
“Doctore, simt ceva mortalAici în regiunea fiinţei mele,Mă dor toate organele,Ziua mă doare soarele,Iar noaptea luna şi stelele.Mi s-a pus un junghi în norul de pe cerPe care până atunci nici nu-l observasemŞi mă trezesc în fiecare dimineaţăCu o senzaţie de iarnă.Degeaba am luat tot felul de medicamente,Am urât şi am iubit, am învăţat să citescŞi chiar am citit nişte cărţi,Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,Am fost bun şi am fost frumos...Toate acestea n-au avut nici un efect, doctoreŞi-am cheltuit pe ele o groază de ani.Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o ziCând m-am născut.”
“Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.”
“Pentru că îmi place să-i privesc pe dinăuntru... Să-i văd gândind. Din ce fel de idei sunt făcute gândurile lor? Şi ce simt ei, atunci când se îndrăgostesc de mine? Adevăru-i că, dacă stai să te gândeşti bine, jocul e cam plictisitor, căci au nişte şiretlicuri copilăreşti, mereu aceleaşi.”
“În definitiv, ce e dragostea decît o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea vestejeşte, îşi pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obişnuit, de toate zilele.”
“În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.”