“umiremo srazmerno broju rechi koje razbacujemo svuda oko sebe.oni koji govore nemaju tajni. a svi govorimo. izdajemo se, krchmimo dushu; svako se, kao dzhelat neizrecivog, upinje da unishti sve tajne, pochev od sopstvenih.”

“Viata se creeaza in delir si se desface in plictis.”

“La Torino, la începutul crizei sale, Nietzsche se năpustea fără întrerupere către oglindă, se privea, se întorcea, se privea în ea din nou. în trenul care-l ducea la Basel, singurul lucru pe care-l cerea stăruitor era tot o oglindă. Numai ştia cine era, se căuta, şi el, cel atît de legat de ideea păstrării propriei identităţi, atît de avid de sine, nu maidispunea, ca să se regăsească, decît de cel mai grosolan, de cel mai jalnic dintre mijloace.”

“„Mi s-a facut inima ca ceara si se topeste înlauntrul meu.“ (PsalmXXII)”

“In numele si sub teroarea ei (plictiselii, n.m.) parasesc oamenii caminul si moartea agreabila legata de el si se avanta in lume, spre a muri undeva fara acoperis si fara lacrimi; adolescentii se gandesc la sinucideri in zile infinite de primavara, iar servitoarele fara amanti se lamenteaza duminicile, de parca inima lor e un cimitir in care mortii nu pot dormi.”

“Sunt un obsedat care se risipeşte, care îşi iroseşte şi îşi spulberă obsesiile.”

“Românul îşi zeflemiseşte propria lui condiţie şi se risipeşte într-o autoironie facilă şi sterilă.”