“Un singur lucru dureros exista în tristete: imposibilitatea de a fi superficial.”

“ASUPRA CELUI MAI MARE REGRET — asupra regretului de a nu se fi realizat viaţa pură în mine, de a se infecta de valori, de conştiinţă, de spirit şi de idei; de a fi fost chinuită de regrete, deznădejdi, obsesii şi torturi; de a se fi simţit murind cu fiecare pas al ei, cu fiecare ritm şi cu fiecare moment; de a fi fost torturată în fiecare clipă de frica de neant, de gândul nimicniciei şi de teama de a exista. Regretul de a nu fi viaţa pură, adică regretul de a nu fi viaţa din mine un cântec, un elan şi o vibraţie, de a nu fi o aspiraţie pură până la iluzie şi caldă până la mângâiere, de a nu fi o beatitudine, un extaz, o moarte de lumină. Aş fi vrut ca viaţa să circule în mine cu o plenitudine insuportabilă, cu evoluţiile ei anonime de dinaintea individuaţiei, cu dorinţele exclusive ale vieţii de a fi numai ea şi cu dorinţa vieţii de a fi paralelă morţii. O astfel de viaţă să fi palpitat în mine, încât ascensiunea ei să fi fost o iradiere, o explozie de raze şi o nebunie de vibraţii. Totul să se fi integrat în acest triumf al fiinţei şi totul să nu fi fost decât o muzică, o orgie sonoră, atrăgătoare şi încântătoare până la a fi insuportabilă. Să fi fost iresponsabil de viaţa care curge-n mine, şi prin mine să fi vorbit viaţa.”

“În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit.Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta?Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?”

“Dacă ar exista un acces direct la bucuria mistică, la jubilarea în Divinitate - fără a fi silit să parcurgi drumul spinos al experienței întregi și toate antecedentele chinuitoare ale extazului -, atunci soluția terestră a fericirii ar fi la îndemâna oricui. Cum un astfel de acces nu există, suntem condamnați a urca o scară, fără a-i atinge vreodată ultima treaptă.”

“De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindca în preajma femeii nu mai exista timp.”

“Tristetea, ca si suferinta, ne revela existenta, deoarece în ele avem în constiinta separatia noastra de lumea obiectiva si nelinistea care da un caracter tragic vietuirii în existenta.Daca ar exista un zeu al tristetii, lui nu i-ar putea creste decât aripi negre si grele, pentru a zbura nu înspre ceruri, ci în infern.”

“Cine n-a făcut pact cu diavoluln-are rost să trăiască, deoarece el exprimă simbolic esenţa vieţii mai bine decît Dumnezeu.Regretul meu este că diavolul m-a ispitit atît de rar… Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit.Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decît oamenii deel. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit pînă dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiudecît să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, dezgustat de pămînt şide cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avîntîndu-se în neant, ca Isus de pe cruce…Oare ce s-ar fi întîmplat dacă soldaţii romani ar fi ascultat ruga lui Isus, dacă l-ar fi luatde pe cruce şi l-ar fi lăsat să plece? În nici un caz el nu s-ar fi dus în altă parte a lumii pentrua predica, ci pentru a muri singur, fără compătimirea oamenilor şi fără lacrimile lor. Chiardacă Isus n-ar fi cerut soldaţilor eliberarea — din cauza orgoliului —, totuşi îmi esteimposibil să cred că această idee nu l-ar fi obsedat. Neapărat Isus a crezut că e fiul luiDumnezeu, dar aceasta nu l-a putut împiedica, în faţa jertfei pentru alţii, să se îndoiască sausă-i fie frică de moarte. În întreg procesul răstignirii, Isus a avut momente cînd, dacă nu s-arfi îndoit că e fiul lui Dumnezeu, a regretat că e fiul lui. În faţa morţii, Isus Cristos aregretat că e fiul lui Dumnezeu. Şi dacă a primit moartea, a făcut-o numai pentru a triumfaideile sale.”