“Îţi mulţumesc, dragă Dumnezeu, că aifăcut asta pentru mine. Era ca şi cum m-ai fi luat de mână şi m-ai fi dus în miezul tainei ca să o cuprind cu mintea. Îţi mulţumesc.”

“Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şică-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară.”

“Urmându-ţi aşadar sfatul, m-am străduitsă-l pun în aplicare. Contemplând lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simţeam cum aerul îmi pătrunde în nări făcându-mă să respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Fremătam de o bucurie necuprinsă şi pură. Aceea de a exista. O bucurie care mă fermeca.”

“Viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”

“– Întrebam şi eu, nu-i nevoie să faceţimutra asta, domnule doctor. De altfel, dacă e să fim sinceri, ţin să vă spun că, din partea mea, am fost cât se poate de corect în ce priveşte medicamentele, iar dumneavoastră de asemeneaîn privinţa bolii. Aşa că terminaţi odată cu aerul ăsta de vinovăţie. Nu e vina dumneavoastră dacă trebuie să daţi veşti neplăcute oamenilor anunţându-i că suferă de tot felul de boli incurabile cu nume latineşti. Destindeţi-vă niţel,relaxaţi-vă, ce naiba, că doar nu dumneavoastră sunteţi Dumnezeu Tatăl. Nu sunteţi dumneavoastră cel care comandă naturii.Dumneavoastră nu sunteţi decât un reparator. Nu mai fiţi aşa încordat, domnule doctor,ce naiba, nu vă mai daţi atâta importanţă, altminteri nu veţi putea continua multă vreme meseria asta. Uitaţi-vă numai un pic ce mutrăfaceţi!”

“Tot elm-a ajutat şi să cred în tine. Sunt plină deiubire, Doamne, parcă mă arde pe dinăuntru,mi-a dăruit atâta, încât să-mi ajungă pentrutoţii anii de-acum încolo.”

“La cei o sutã de ani ai mei pot spune cãºtiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbãtrâneºti maimult, cu atâta se cade sã ai bunul gust de aaprecia viaþa. Trebuie sã devii rafinat, artist. Ladouãzeci de ani, orice cretin ºtie sã se bucure deviaþã, dar la o sutã, când nici mãcar sã te miºtinu mai eºti în stare, trebuie sã ºtii sã-þi puiinteligenþa la lucru.Nu-mi dau seama dacã am reuºit sã-iconving pe deplin. Fã-le tu o vizitã. Du tu pânãla capãt ce-am început. Eu mã simt niþel camobosit.”