“Dupa cum se pare, demnitatea vietii omului nu a fost prevazuta in planul globalizarii. Nelinistea e singurul lucru care a ajuns pe culmi niciodata banuite. Este o lume care traieste in perversitate, unde unii, putini, isi contabilizeaza castigurile pe seama amputarii vietii imensei majoritati. S-a ajuns la aparitia unui biet om care apartine lumii dezvoltate si care are acces la nenumarate produse dintr-un supermarket. Si in timp ce acel sarman nefericit doarme linistit, inchis in fortareata lui de aparate si ciurucuri, mii de familii trebuie sa reziste cu doar un dolar pe zi. Marginalizatii de la marele banchet al economistilor se numara cu milioanele.”

“In piata din fata garii am stat sa privesc un baiat. Si am admirat inca o data cum, in copilarie, timpul trecea incet, ca si cum ar fi fost incremenit. Un infinit se intinde intre Boboteaza care a trecut si aceea care va veni, iar aniversarile copiilor se succeda dupa atatea intamplari sau vise, incat urmatoarea pare la fel de departe pentru ei ca batranetea insasi ... asa cum orele copilariei sunt mai lungi, atunci cand imbatranesti orele se scurteaza, ca un astru care se invarte de fiecare data pe orbite tot mai mici, cu o viteza tot mai mare, la fel cum nici nu apuci sa te bucuri de cadouri, ca a si venit pe nesimtite o noua aniversare.”

“Scriitorul trebuie sa fie un martor incoruptibil al timpului sau, cu curajul de a spune adevarul si de a se ridica impotriva autoritatii oficiale care, orbita de interesele proprii, pierde din vedere sacralitatea fiintei umane. El trebuie sa se pregateasca pentru a-si asuma ceea ce etimologia cuvantului "martor" ii arata: martiriul. Anevoios este drumul care il asteapta: cei puternici il vor califica drept comunist pentru ca pretinde dreptate pentru cei sarmani si infometati; comunistii il vor eticheta drept reactionar pentru ca reclama libertate si respect pentru persoana. In aceasta teribila dualitate va trai sfasiat si indurerat, dar va trebui sa se apere cu unghiile si cu dintii.”

“Insotit de Matilde si Jorge, care avea patru ani, m-am dus sa traiesc in muntii din Cordoba, la o ferma fara apa curenta si curent electric, in localitatea Pantanillo. Sub maiestuosul cer instelat, m-am simtit impacat. Ceva asemanator cu ceea ce spune Henry David Thoreau: "M-am dus in padure pentru ca voiam sa traiesc in meditatie, sa infrunt doar faptele esentiale ale vietii, sa vad daca puteam trai si sa invat ceea ce era de invatat; ca nu cumva sa descopar, apropiindu-ma de moarte, ca nu traisem cu adevarat".”

“Adolf Hitler a ajuns cancelar al Germaniei in 1933, pe cand eu aveam de-abia un an. tata, care nu-l mai vazuse din 1914, i-a transmis cele mai calde felicitari si un cadou, pictura lui Hitler in acuarela, Biserica minorita din Viena.Hitler a fost incantat. avea amintiri placute despre tata, din cate spunea, si l-a invitat in Germania, ca oaspete personal, sa ia seama la noua ordine sociala pe care o construia, sperand ca aceasta va dura vreo mie de ani, daca nu mai mult.mama, tata si Felix, care avea noua ani pe-atunci, au plecat din Ohio in Germania, pentru 6 luni, in 1934. [..] si imediat ce s-au intors acasa, tata s-a apucat sa-si arboreze cadoul favorit de la Hitler, pe bratul orzontal al morii de vant. era un steag nazist, mare cat un cearceaf. era un lucru misterios, exuberant, si, din cate zicea mama, comunitatea era mandra si in acelasi timp invidioasa pe tata, pe ea si pe Felix. nimeni in Midland City nu intretinuse vreodata relatii de prietenie cu un sef de stat.pana si eu apar intr-o poza din ziar. una cu toata familia noasta, in strada, in fata atelierului, privind in sus catre steagul nazist. sunt in brate la Mary Hoobler, bucatareasa noastra, care, incetul cu incetul, m-a invatat tot ce stia ea despre mancaruri si prajituri.pe cand pozam toti in strada pt fotografia din ziar, tata avea 42 de ani. dupa cum spunea mama, in Germania trecuse printr-o profunda transfigurare spirituala. isi redefinise scopurile in viata. nu-i mai era de ajuns sa fie artist. avea de gand sa se faca profesor si activist politic. sa fie purtatorul de cuvant in America al noii ordini ce abia se nastea in Germania, dar care, cu timpul, urma sa devina salvarea lumii.asta a fost, evident, o greseala.”

“România nu are contract de exclusivitate cu nesimtirea. Aceasta este globala, dinamica si atenta la schimbarile din jur. Ea e perceputa peste tot si regretata nicaieri. Fireste, nesimtitul român nu seamana cu cel belgian, azer sau panamez si nu poate fi confundat cu nici unul dintre ei. El are un je ne sais quoi care-l face inimitabil si greu, daca nu aproape imposibil, de clasificat. Si mai are ceva nesimtitul român: un decalog de la care nu se abate siun set de convingeri pe care ti-e cu neputinta sa i le zdruncini. Trasatura lui definitorie pare, astazi mai mult ca oricând, ubicuitatea. Cine are tristul privilegiu al vietii în orasele mari nu se mai poate întoarce în loc fara sa dea cu nasul de un exponent al categoriei. Iar de la o vreme nici macar refugiul campestru sau izolarea prin funduri de provincie nu mai garanteaza izbavirea. Nesimtitul român este agentul unei molime careia societatea nu i-a aflat leacul. Si putem spune chiar ca, dupa cum merg lucrurile, e foarte putin probabil ca laboratoarele vietii publice sa descopere un vaccin eficace.”

“Este o crima, o rusine pentru fiecare om sa stie ca exista pe lume doua sute cincizeci de milioane de copii exploatati. Obligati sa munceasca de la cinci-sase ani, in locuri insalubre, sa presteze zile de munca istovitoare pentru cativa banuti cand au noroc, deoarece multi copii lucreaza in stare de sclavie sau semisclavie, fara protectie legala sau medicala. Aceste milioane de copii analfabeti, mai slabi si mai scunzi decat copiii nostri care merg la scoala, sufera de boli infectioase, rani, amputari si umilinte de toate felurile. Ii intalnim atat in marile orase ale lumii, cat si in tarile cele mai sarace. In America Latina exista cincisprezece milioane de copii exploatati.”