“Este o crima, o rusine pentru fiecare om sa stie ca exista pe lume doua sute cincizeci de milioane de copii exploatati. Obligati sa munceasca de la cinci-sase ani, in locuri insalubre, sa presteze zile de munca istovitoare pentru cativa banuti cand au noroc, deoarece multi copii lucreaza in stare de sclavie sau semisclavie, fara protectie legala sau medicala. Aceste milioane de copii analfabeti, mai slabi si mai scunzi decat copiii nostri care merg la scoala, sufera de boli infectioase, rani, amputari si umilinte de toate felurile. Ii intalnim atat in marile orase ale lumii, cat si in tarile cele mai sarace. In America Latina exista cincisprezece milioane de copii exploatati.”

“Auzim adesea comentarii din partea parintilor, cum ca odraslele lor s-au razvratit impotriva eticii crestine, intreband de ce trebuie sa asculte de regulile parintilor lor. Unul din principalele motive pentru care se intampla acest lucru este ca parintii nu si-au instruit copii dintr-o perspectiva fundationala cu privire la ceea ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. In cazurile in care copii vad regulile ca nimic mai mult decat opiniile parintilor lor, de ce sa le mai asculte? Este e diferenta enorna atunci cand parintii ii invata pe copii de la cea mai frageda varsta ca Dumnezeu este Creatorul si ca El a stabilit ceea ce este bine si ce este rau. Regulile vin de la Dumnezeu si prin urmare, trebuie respectate. Este imposibil sa zidesti o cladire fara sa-i asezi fundatii, insa aceasta este ceea ce incearca sa faca multi parinti in educatia copiilor lor. Rezultatele unor asemenea incercari sunt pretutindeni in jurul nostru - o generatie in care tot mai multi il resping pe Dumnezeu si absoluturile crestinismului.”

“In piata din fata garii am stat sa privesc un baiat. Si am admirat inca o data cum, in copilarie, timpul trecea incet, ca si cum ar fi fost incremenit. Un infinit se intinde intre Boboteaza care a trecut si aceea care va veni, iar aniversarile copiilor se succeda dupa atatea intamplari sau vise, incat urmatoarea pare la fel de departe pentru ei ca batranetea insasi ... asa cum orele copilariei sunt mai lungi, atunci cand imbatranesti orele se scurteaza, ca un astru care se invarte de fiecare data pe orbite tot mai mici, cu o viteza tot mai mare, la fel cum nici nu apuci sa te bucuri de cadouri, ca a si venit pe nesimtite o noua aniversare.”

“Jean Granier a remarcat ca Nietzsche opune darwinismului doua observatii:1) formele inferioare sunt incapabile de a produce forme superioare;2) cei mediocri si slabi castiga in general the stuggle for life.Sa investigam pentru inceput a doua observatie. «La fel ca la toate celelalte specii animale, si in cazul omului exista un surplus de ratati, bolnavi, degenerati, infirmi, insi haraziti suferintei; si printre oameni reusitele constituie intotdeauna exceptia, si chiar o exceptie rara. Cu cat tipul uman care il reprezinta pe un om este de un grad mai inalt cu atat mai mare este imposibilitatea reusitei sale. Religiile [...] apar printre cauzele principale care au contribuit la mentinerea tipului om pe o treapta inferioara de dezvoltare - ele au conservat prea multi dintre acei care trebuiau sa piara».Cei mediocri si cei slabi sunt mai angrenati, mai implicati in viata, pentru ca sunt mai aproape de imediatul biologic. Spiritualizarea si subtilizarea excesiva duc la un dezacord frapant intre viata si intelect, pe de o parte, si intre exceptie si norma pe de alta. Norma si imediatul biologic dicteaza. Astfel, cei slabi («cei dezavantajati») castiga, fiind inserati intr-un context pe care nu vor sa-l schimbe si care il accepta, fara eforturi. Pe cand omul exceptional este imediat deconspirat drept un organism cancerigen si evacuat cat mai este vreme, pentru ca inteligenta sa actioneaza ca o mutatie. Din punct de vedere socio-psihologic, Nietzsche are dreptate: cei inteligenti esueaza datorita lipsei de motivatie; ei sunt incadrati intr-o schema, a carei banalitate si lipsa de profunzime ii plictiseste.”

“Insotit de Matilde si Jorge, care avea patru ani, m-am dus sa traiesc in muntii din Cordoba, la o ferma fara apa curenta si curent electric, in localitatea Pantanillo. Sub maiestuosul cer instelat, m-am simtit impacat. Ceva asemanator cu ceea ce spune Henry David Thoreau: "M-am dus in padure pentru ca voiam sa traiesc in meditatie, sa infrunt doar faptele esentiale ale vietii, sa vad daca puteam trai si sa invat ceea ce era de invatat; ca nu cumva sa descopar, apropiindu-ma de moarte, ca nu traisem cu adevarat".”

“Scriitorul trebuie sa fie un martor incoruptibil al timpului sau, cu curajul de a spune adevarul si de a se ridica impotriva autoritatii oficiale care, orbita de interesele proprii, pierde din vedere sacralitatea fiintei umane. El trebuie sa se pregateasca pentru a-si asuma ceea ce etimologia cuvantului "martor" ii arata: martiriul. Anevoios este drumul care il asteapta: cei puternici il vor califica drept comunist pentru ca pretinde dreptate pentru cei sarmani si infometati; comunistii il vor eticheta drept reactionar pentru ca reclama libertate si respect pentru persoana. In aceasta teribila dualitate va trai sfasiat si indurerat, dar va trebui sa se apere cu unghiile si cu dintii.”

“In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga.Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic.”