“Desigur bucuria este sentimentul unei certitudini sau unei împliniri de viaţă. Ştim însă cu toţii că viaţa este moarte.Tristeţea este, poate, sentimentul incertitudinii sau al neîmpliniţii mele în viaţă. Aceasta este însă necesară pentru mântuirea mea spirituală. Tristeţea — sentiment de moarte în această viaţă — este reversul bucuriei faţă de viaţa mea în moarte.Bucuria neîmplinită are această tristeţe spirituală; tristeţea este luminată de bucuria împlinirii dincolo, în spirit”

“...există emoţii nepermise, precum, de pildă, viţelismul la poarta de aur fals a literaturii proaste. (...) Românul este, de altfel, leneş în viaţa de toate zilele, liric în poezie, tembel în politică şi impresionist în critica literară.”

“Bucuriile mele sunt triste pentru că ele manifestă o acceptare a nu ştiu căror legi inferioare. Sunt deficiente faţă de orice tristeţe care nu trebuie să privească decât neîmplinirea mea în absolut.”

“JEAN: Visezi de-a-mpicioarelea!BERENGER: Dar eu stau jos.JEAN: Jos sau în picioare-i tot aia!BERENGER: Eh. nu... totuşi e-o diferenţă!JEAN: Nu-i vorba de asta.BERENGER: Păi tu ai spus că-i totuna de-i jos sau în picioare...JEAN: Nu m-ai înţeles. Atunci cînd visezi e totuna dacă visezi aşezat sau în picioare!...BERENGER: Ei bine, da, visez... Viaţa e vis...”

“Totul este atât de inexplicabil, încât mă doare inutilitatea ideilor. Nimicnicia acestei lumi, în care durerea se afirmă ca realitate, transformă negativitatea în lege. Cu cât existenţa lumii pare mai iluzorie, cu atât devine mai reală suferinţa ca o compensaţie. Nu există scăpare de suferinţă atât cât trăieşti; dar moartea nu e o soluţie, deoarece ea, rezolvând totul, nu rezolvă totuşi nimic. Nu se poate găsi lumii nicio explicare şi nicio justificare. Vremelnicia, nimicnicia şi zădărnicia ei să ne doară cel mai puţin, precum tot aşa de puţin să ne doară că viaţa ne este dată ca să murim. Dar să ne doară faptul că într-o astfel de viaţă trebuie să ştim, în fiecare clipă, că vom muri. Când n-ai avea conştiinţa morţii, viaţa, dacă n-ar fi un deliciu, în niciun caz n-ar fi o povară. Şi orice viaţă infectată de teama de moarte este o povară. De ce omului i s-a dat viaţa ca să se teamă de moarte şi de ce viaţa este atât de impură în om? De ce trăim ca să ştim că murim?”

“Câtă viaţă ai pus în gânduri, atâta moarte este în tine.”

“Ospăţul este poate - în chip paradoxal - singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită.”