“Nefericire cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea! Ei bine, asta e. Am sa ma apar impotriva tuturor! Puşca, unde mi-e puşca? (Se întoarce cu faţa către capetele de rinoceri din fundal şi strigă) Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra! Sunt ultimul om şi voi rămîne aşa pînă la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!”

“JEAN: Ai văzut ce va să zică băutura: nu mai eşti stăpîn pe mişcările tale, nu mai ai forţă-n mîini, eşti ameţit, năuc. Iţi sapi singur groapa, prietene, te pierzi complet.BERENGER: Nu-mi place alcoolul cine ştie ce. Şi totuşi, dacă nu beau, nu merge. E ca şi cînd mi-ar fi frică - aşa că beau ca să-mi dispară frica.JEAN: Frică de ce?BERENGER: Nu prea ştiu bine de ce. Nu mă simt în largul meu în viaţă, printre oameni, şi-atunci trag cîte-un pahar. Asta mă calmează, mă face să uit.JEAN: Uiţi de tine.BERENGER: Sînt foarte obosit. Sînt obosit de ani şi ani de zile. Mi-e greu să-mi trag trupul pe propriile-mi picioare...JEAN: Asta-i neurastenie alcoolică. Melancolia băutorului de vin...BERENGER: Imi simt în fiecare secundă corpul ca şi cînd ar fi de plumb, sau mă simt ca şi cum aş căra mereu pe cineva în spate. Nu mă obişnuiesc cu mine însumi. Nu ştiu dacă eu sînt eu. Dar imediat ce beau ceva, greutatea dispare şi mă recunosc: devin eu însumi.”

“POMPIERUL: Nu vreţi să vă spun nişte poveşti?DOAMNA SMITH: Vai, cum să nu, sunteţi o comoară. (îl îmbrăţişează.)DOMNUL SMITH, DOAMNA MARTIN, DOMNUL MARTIN: Da, da, poveşti, bravo, bravo! (Aplaudă.)POMPIERUL: Interesant e că poveştile pompierilor sunt toate adevărate şi trăite.POMPIERUL: Vorbesc despre lucruri pe care le-am trăit pe pielea mea. Realitatea şi numai realitatea. Nimic din cărţi.DOMNUL MARTIN: Aşa e, nu în cărţi găseşti adevărul, ci în viaţă.DOAMNA SMITH: Daţi-i drumul!DOMNUL MARTIN: Daţi-i drumul!DOAMNA MARTIN: Linişte, începe.POMPIERUL tuşeşte de mai multe ori: Iertaţi-mă, dar nu vă mai uitaţi aşa la mine. Mă jenez. Ştiţi că sunt timid.DOAMNA SMITH: Ce comoară de om! (Îl îmbrăţişează.)POMPIERUL: Încerc totuşi să încep. Dar promiteţi-mi că nu ascultaţi.DOAMNA MARTIN: Păi, dacă nu ascultăm, n-auzim nimic.POMPIERUL: La asta nu m-am gândit!DOAMNA SMITH: V-am zis eu: are suflet de copil.DOMNUL MARTIN, DOMNUL SMITH: Vai ce copil mic şi scump! (îl îmbrăţişează.)DOAMNA MARTIN: Curaj.POMPIERUL: Bine. (Tuşeşte, apoi începe cu o voce tremu-rând de emoţie.) Câinele şi boul, fabulă experimentală: „într-o bună zi, alt bou l-a întrebat pe alt câine: «Tu de ce nu ţi-ai înghiţit trompa? — Pardon, i-a răspuns câinele, am crezut că-s elefant.»”

“Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: ― Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dinţii zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape. ”

“Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite"...”

“Sincer, mă durea. Adică nu mă durea. Era orgoliul în joc. Orgoliul şi atât. E foarte bine să fii lucid. Dar şi luciditatea apare cu vârsta... Mă durea.”

“...nu fiţi indulgenţi (indulgenta e o laşitate) şi să nu vă fie frică să mărturisiţi clar că tot ce se face în cultura noastră este nouăzeci şi nouă la sută rizibil şi unu la sută lizibil. Nu aveţi încredere nici în acest lizibil şi aveţi mai degrabă încredere în ilizibil. când vi s-o prezenta ceva ilizibil, adică ceva care trebuie nu să fie recunoscut, ci cunoscut pentru întâia dată, poate să găsiţi acolo ceva trainic.”