“Vorbitul a tout propos şi hors de propos după modelul lui Paul Sterian, Ion I. Cantacuzino sau Emil Cioran este foarte hazardat si trebuie neapărat susţinut de graţia primului, silueta impozantă a secundului sau de naivitatea teribilă a celui de al treilea.”

“Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare dintre ei o poartă altei persoane. Tovărăşiile acelea agreabile şi impure pe care le numim prietenii se rezumă de cele mai multe ori la vizite frecvente, la oarecare confidenţe şi la o caldă familiaritate. Mai sus nu răzbat.”

“Filozofia lui Schopenhauer remarcă iraționalitatea voinței, ce trebuie anihilată, pentru a ajunge la liniște și satisfacție. La fel ca filozofia de tinerețe a lui Nietzsche sau ca eseistica lui Cioran, ea pote fi interpretată ca o pledoarie pentru moarte: «Viața este o sarcină ce trebuie îndeplinită. Este un lucru bun să zicem defunctus est: înseamnă că omul și-a îndeplinit sarcina. [...] De fapt, convingerea că lumea și omul sunt lucruri care mai bine nu existau, sunt constatări care ne trezesc indulgența față de ceilalți.»”

“Căci în faţa lui Dumnezeu nu se pune atît problema libertăţii cît problema răului. E cunoscută alternativa: sau nu suntem liberi, şi Dumnezeu cel atotputernic este responsabil pentru răul din lume, sau suntem liberi şi responsabili, dar atunci Dumnezeu nu mai este atotputernic. Toate subtilităţile unor şcoli de gîndire n-au schimbat cîtuşi de puţin caracterul definitiv al acestui paradox.”

“Trebuie să existe un colţ de lume în care viaţa e frumoasă. Fericirea trebuie să existe. Sau poate e nevoie de un potop, de un cutremur, de nişte mâini uriaşe care să zgâlţâie globul, şi totul să înceapa din nou...”

“Cinismul este singura formă prin care sufletele obişnuite acced la ceea ce se numeşte onestitate; iar omul superior, aflându-se în prezenta cinismului, fie el mai grosolan sau mai rafinat, trebuie să-şi ciulească urechile şi să se felicite de fiece dată când chiar în faţa lui prinde glas bufonul cel neruşinat sau satirul ştiinţific.”