“Vorbitul a tout propos şi hors de propos după modelul lui Paul Sterian, Ion I. Cantacuzino sau Emil Cioran este foarte hazardat si trebuie neapărat susţinut de graţia primului, silueta impozantă a secundului sau de naivitatea teribilă a celui de al treilea.”

“Desigur bucuria este sentimentul unei certitudini sau unei împliniri de viaţă. Ştim însă cu toţii că viaţa este moarte.Tristeţea este, poate, sentimentul incertitudinii sau al neîmpliniţii mele în viaţă. Aceasta este însă necesară pentru mântuirea mea spirituală. Tristeţea — sentiment de moarte în această viaţă — este reversul bucuriei faţă de viaţa mea în moarte.Bucuria neîmplinită are această tristeţe spirituală; tristeţea este luminată de bucuria împlinirii dincolo, în spirit”

“DOAMNA SMITH, Pompierului: Încă una, căpitane.POMPIERUL: Oh, nu, e prea târziu.DOMNUL MARTIN: Spuneţi totuşi.POMPIERUL: Sunt prea obosit.DOMNUL SMITH: Haideţi, de dragul nostru.DOMNUL MARTIN: Vă rog.POMPIERUL: Nu.DOAMNA MARTIN: Aveţi o inimă de gheaţă. Ne-aţi pus pe jar.DOAMNA SMITH, cade la picioarele lui, plângând sau nu: Vă implor.POMPIERUL: Fie.DOMNUL SMITH, la urechea Doamnei Martin: A acceptat! Iar o să ne plictisim.DOAMNA MARTIN: Fir-ar să fie!DOAMNA SMITH: Ghinion. Am exagerat cu politeţea.POMPIERUL: Guturaiul. „Cumnatul meu avea un văr primar din partea tatălui, al cărui unchi din partea mamei avea un cumnat al cărui bunic din partea tatălui se recăsătorise cu o tânără din partea locului al cărei frate întâlnise într-una din călătoriile lui o fată de care se îndrăgostise până peste urechi şi cu care a avut un fiu care s-a însurat cu o farmacistă curajoasă, nimeni alta decât nepoata unui şef de cart anonim din marina britanică, al cărui tată adoptiv avea o mătuşă care vorbea spaniola la perfecţie şi era, poate, una dintre nepoatele unui inginer mort în tinereţe, la rândul lui nepotul unui podgorean ale cărui vii dădeau un vin mediocru, dar care avea un verişor, om la casa lui, plutonier, al cărui fiu luase de nevastă pe-o tânără tare drăguţă, divorţată, al cărei prim soţ era fiul unui sincer patriot care a ştiut să-i bage în cap uneia din fiicele lui pofta de căpătuială, iar ea a luat de bărbat un vână-tor care-l cunoscuse pe Rotschild, şi al cărui frate, după ce-a schimbat mai multe meserii, s-a însurat şi a avut o fată al cărei străbunic era sfrijit şi purta nişte ochelari primiţi de la un văr de-al lui, cumnatul unui portughez, fiul natural al unui morar, nu prea sărac, al cărui frate de lapte luase de nevastă pe fiica unui fost medic de ţară, la rândul lui frate de lapte cu fiul unui lăptar, el însuşi fiul natural al unui alt medic de ţară, însurat de trei ori la rând, a cărui a treia soţie..."DOMNUL MARTIN: Am cunoscut-o pe-a treia lui soţie, dacă nu mă-nşel. Mânca pui într-un viespar.POMPIERUL: Nu-i aceeaşi.DOAMNA SMITH: SSSSt!POMPIERUL: Cum spuneam, deci: „... a cărui a treia soţie era fiica celei mai bune moaşe de prin partea locului şi care, rămasă văduvă în tinereţe..."DOMNUL SMITH: Cazul soţiei mele!POMPIERUL: „... s-a recăsătorit cu un geamgiu tare vesel din fire care-i făcuse fetei şefului de gară un copil care-şi croise un drum în viaţă..."DOAMNA SMITH: Drum de fier...DOMNUL MARTIN: Ba drum de fiere.POMPIERUL: „Şi luase de nevastă o zarzavagioaică de brânzeturi al cărei tată avea un frate, primar într-un orăşel, care luase de nevastă pe-o învăţătoare blondă al cărei frate, pescar de coastă..."DOMNUL MARTIN: Coasta lui Adam?POMPIERUL: „... luase de nevastă pe-o altă învăţătoare blondă care se chema tot Mărie, al cărei frate se-nsurase cu altă Mărie, tot o învăţătoare blondă..."DOMNUL SMITH: Dacă e blondă, nu poate fi decât Mărie.POMPIERUL: „... şi-al cărei tată fusese crescut în Canada de-o bătrână, nepoata unui popă a cărui bunică făcea uneori, iarna, la fel ca toată lumea, guturai.”

“JEAN: Visezi de-a-mpicioarelea!BERENGER: Dar eu stau jos.JEAN: Jos sau în picioare-i tot aia!BERENGER: Eh. nu... totuşi e-o diferenţă!JEAN: Nu-i vorba de asta.BERENGER: Păi tu ai spus că-i totuna de-i jos sau în picioare...JEAN: Nu m-ai înţeles. Atunci cînd visezi e totuna dacă visezi aşezat sau în picioare!...BERENGER: Ei bine, da, visez... Viaţa e vis...”

“...cred că marii poeţi contimporani ai lui Homer îl dispreţuiau pe acesta şi cred că Iliada nu interesa atunci cum nu interesează (decât cu interesul estetic diminuat al d-lui Vianu) nici astăzi. Marii poeţi ai acelor vremuri au murit astăzi. Chiar dacă astăzi am descoperi manuscrisele lor, semn al genialităţii lor, nu le-am putea înţelege şi reabilita, căci au murit, cu sensurile lor, cu ultimele lor vibrări. (...) Căci nu vedeţi că totul se usucă? Nu vedeţi că poezia, vie, fragilă la început, devine document uscat? Că Iliada nu este a poeţilor, ci a arheologilor? Dar, pe porţiuni de timp foarte mici, că poezia genială (da! da!) a lui Ion Minulescu în 1909 este în 1933 tâmpită.”

“...există emoţii nepermise, precum, de pildă, viţelismul la poarta de aur fals a literaturii proaste. (...) Românul este, de altfel, leneş în viaţa de toate zilele, liric în poezie, tembel în politică şi impresionist în critica literară.”

“JEAN: Ai văzut ce va să zică băutura: nu mai eşti stăpîn pe mişcările tale, nu mai ai forţă-n mîini, eşti ameţit, năuc. Iţi sapi singur groapa, prietene, te pierzi complet.BERENGER: Nu-mi place alcoolul cine ştie ce. Şi totuşi, dacă nu beau, nu merge. E ca şi cînd mi-ar fi frică - aşa că beau ca să-mi dispară frica.JEAN: Frică de ce?BERENGER: Nu prea ştiu bine de ce. Nu mă simt în largul meu în viaţă, printre oameni, şi-atunci trag cîte-un pahar. Asta mă calmează, mă face să uit.JEAN: Uiţi de tine.BERENGER: Sînt foarte obosit. Sînt obosit de ani şi ani de zile. Mi-e greu să-mi trag trupul pe propriile-mi picioare...JEAN: Asta-i neurastenie alcoolică. Melancolia băutorului de vin...BERENGER: Imi simt în fiecare secundă corpul ca şi cînd ar fi de plumb, sau mă simt ca şi cum aş căra mereu pe cineva în spate. Nu mă obişnuiesc cu mine însumi. Nu ştiu dacă eu sînt eu. Dar imediat ce beau ceva, greutatea dispare şi mă recunosc: devin eu însumi.”