“Sufletul lui Othello era pur si simplu zdrobit si de aceea se dezechilibrase toata conceptia lui despre lume, pentru ca idealul lui era mort.”

“Omul este asa de mare, încât maretia lui reiese si din aceea ca el se stie nenorocit.”

“Dar o pastra in amintire, in zilele urmatoare, era mai mult decat o amintire, era un soi de sentiment al prezentei ireale si persistente a acelei femei. I se parea ca luase cu el o parte din ea, imaginea corpului ei pastrata in ochii lui si savoarea fiintei ei morale pastrata in inima lui. Ramasese cu obsesia chipului ei, asa cum se intampla, uneori, cand petreci ceasuri intregi pline de incantare alaturi de cineva. S-ar zice ca te afli sub vraja unui famec ciudat, intim, nelamurit, tulburator si subtil pentru ca este plin de mister.”

“Crestinii au standarde pentru bine si rau deoarece accepta ca exista un Creator si ca in calitate de Creator are drept de proprietate asupra creatiei Lui ... Dumnezeu ne-a dat setul lui de instructiuni nu din dusmanie sau din dorinta de a ne rapi bucuria, ci deoarece ne iubeste si stie ce e cel mai bine pentru noi.”

“Sa consemnezi declaratiile lui [Petre Tutea] despre "românul absolut" si sa treci sub tacere uriasele lui dezamagiri: "înseamna ca am stat treisprezece ani în temnita pentru un popor de cretini" sau "nu ma consoleaza de faptul ca sînt român decît Eminescu, Blaga, Nae si racoarea cîtorva biserici", sau, explicit pîna la apostazie "Balcanii sînt curul Europei".”

“Erau miliarde de frunze pe pamant: Montag se balacea in ele ca-ntr-un rau uscat care mirosea a praf cald si a mirodenii. Dar celelelte miresme! Pamantul rece si nins de razele lunii mirosea a cartofi cruzi! Mai mirosea si a muraturi si a patrunjel, si a mustar. Iar in vazduh plutea si parfumul garoafelor din curtea casei vecine. Montag intinse mana si simti cum o buruiana se inalta ca un copil, fecandu-si capul de el. Degetele lui miroseau acum a lemn dulce.Se ridica in picioare si incepu sa respire adanc; cu cat respira mai adanc, cu atat se umplea de amanuntele vii ale acestui taram. Nu mai era gol pe dinauntru; gasea aici destula hrana ca sa-si sature sufletul. Totdeauna va fi destula hrana de acest fel in lume.”