“Nu te ataşa de o persoană: fie ea cea mai dragă dintre toate, - fiecare persoană este o temniţă şi, totodată, un ungher. Nu te lăsa ataşat de un sentiment de compătimire: nici măcar pentru oamenii superiori al căror martiriu deosebit şi a căror neajutorare o descoperi întâmplător. Nu te ataşa de o ştiinţă: chiar dacă vreuna te-ar ademeni cu inestimabile descoperiri ce par să-ti fie hărăzite de-a dreptul ţie. Nu te ataşa de propria-ţi detaşare, de nicio depărtare voluptuoasă, ţinut îmbătător al păsării ce zboară din ce în ce mai sus, pentru a zări sub ea o întindere mereu crescândă: - primejdia celui ce zboară. Nu te ataşa de propriile-ti virtuţi, nu te jertfi în întregime pentru un oarecare şi unic detaliu, de exemplu pentru „ospitalitatea“ ta: aceasta e primejdia primejdiilor pentru sufletele alese şi bogate care, risipitoare şi aproape nepăsătoare faţă de ele însele, împing virtutea generozităţii până la viciu. Trebuie să ştii să te păstrezi: iată cea mai bună dovadă a independenţei.”

“Mult prea mult timp într-o femeie erau ascunşi un sclav şi un tiran. Iată de ce femeia nu-i în stare să fie prietenă: ea nu cunoaşte decât dragostea. In dragostea femeii se ascunde nedreptate şi orbire-mpotriva a tot ce nu iubeşte ea. Şi chiar şi-n dragostea cea ştiutoare a femeii se află-ntotdeauna, alături de lumină, surpriză, fulger şi-ntuneric.”

“Iubirea, cu cît e mai intensă şi mai concentrată, cu atît se limitează mai mult înîntindere, cu atît cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întîmplă că marile pasiunidescoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiză de abia îşi poate salvaexistenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atît de absurdă, încît ea nu poatefi apreciată decît pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi înconsideraţii, ci numai în mirări.Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui caaceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atîta transfigurare, încît să-mi aparăveşnic nouă şi nebănuită. Cîţi au pasiunea atît de mare, încît în fiecare moment să vadălumini noi şi farmece schimbate? Femeia este o fiinţă cu puţine posibilităţi, ea nu poaterezista exigenţelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realizaîn viaţă. Îţi trebuie o pasiune mare pînă la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie.Cînd simţi însă insuficienţa tuturor formelor de viaţă, cînd te satisface numai ceea ce edeviat, crescut paradoxal şi dezvoltat exagerat, ce mai poţi găsi într-o singură femeie?Schimbînd multe, dacă ţi se refuză surprize psihologice este imposibil să nu te farmece joculde fizionomii, diversitatea de expresie şi să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologicpe care nu-l găseşti totuşi niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e preaperiferică şi prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmeculabsurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de adescoperi — sau mai precis a inventa — un infinit într-o existenţă individuală de odeconcertantă finitate.”

“Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu ştii de ce, şi nu ţi-o pot spune, şi cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele este singura fericire ce am avut-o în lume.”

“Întreaga psihologie de până acum a rămas împotmolită în prejudecăţi şi temeri de ordin moral: ea nu s-a încumetat să pătrundă în adâncuri. A o concepe, precum o fac eu, în chip de morfologie şi genetică a voinţei de putere, -iată o idee care nu i-a trecut nimănui prin cap, în măsura în care ne este îngăduit să ghicim din toate cele câte s-au scris până acum şi a ceea ce a fost trecut sub tăcere. Puterea prejudecăţilor morale a impregnat profund sfera spiritualităţii pure, în aparenţă sfera cea mai rece şi mai lipsită de idei preconcepute - exercitând bineînţeles o acţiune vătămătoare, paralizantă, orbitoare, deformantă. O fizio-psihologie autentică întâmpină rezistenţe inconştiente în ini-ma cercetătorului, ea are de luptat cu „inima“: chiar şi o teorie despre interdependenta instinctelor „bune“ şi „rele“ pare un rafinament de imoralitate care provoacă suferinţa şi dezgustul unei conştiinţe încă viguroase şi îndrăzneţe -, şi, cu atât mai mult, o teorie despre derivarea tuturor instinctelor bune din cele rele. Însă, presupunând că s-ar găsi cineva care să ia afectele de ură, invidie, cupiditate, patima puterii drept afecte esenţiale ale vieţii, drept lucruri care trebuie să facă parte, în esenţă şi în principiu, din economia generală a vieţii, dacă vrem ca viaţa să fie intensificată -, acest om ar suferi din pricina unei asemenea orientări a judecăţilor sale ca de un rău de mare. şi aceasta nu este încă nici pe departe cea mai penibilă şi mai ciudată ipoteză din acest imens şi aproape nedesţelenit domeniu de cunoştinţe primejdioase: iar cel care vrea va găsi o sută de temeiuri pentru a se tine la distantă de ea - de va fi în stare! Iar dacă totuşi nava vi s-a abătut prin aceste meleaguri, ei bine, curaj! strângeţi zdravăn din dinţi! deschideţi-vă ochii! apucaţi timona cu nădejde! - vom depăşi de-a dreptul morala, cu riscul de a strivi, de a zdrobi poate restul propriei noastre moralităţi, cutezând să pornim pe acest drum - dar ce contăm noi! Niciodată navigatorilor şi aventurierilor temerari nu li s-a mai înfăţişat vreo lume de cunoştinţe, mai profundă: iar psihologului care consimte la o asemenea „jertfă“ - acesta nu este sacrifizio dell'inteletto, dimpotrivă! - i se va îngădui cel puţin să pretindă în schimb ca psihologia să fie recunoscută iarăşi ca regină a ştiinţelor, pe care celelalte ştiinţe au menirea s-o slujească şi s-o pregătească. Căci de acum îna¬inte psihologia este din nou calea ce duce spre problemele fundamentale.”

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...”

“Printre cei care în Germania zilelor noastre trăiesc în afara religiei, găsesc „liber cugetători“ de diverse soiuri şi origini, dar mai cu seamă o majoritate de oameni a căror muncă asiduă dusă din generaţie în generaţie le-a anihilat instinctele religioase: astfel că ei nu mai au habar la ce servesc religiile, mărginindu-se să le înregistreze existenţa cu un soi de uimire tâmpă. Ei se simt de-acum într-atât de preocupaţi, aceşti oameni cumsecade, fie cu afacerile lor, fie cu plăcerile lor, nemaivorbind de „patrie“, de ziare, de „îndatoririle de familie“, încât se pare că nu le mai rămâne timp deloc pentru religie, mai ales că ei nu sunt siguri dacă e vorba cumva de vreo afacere nouă sau de o nouă plăcere, - căci e cu neputinţă, spun ei, să mergi la biserică numai şi numai pentru a-ţi strica buna dispoziţie.”