“ASUPRA CELUI MAI MARE REGRET — asupra regretului de a nu se fi realizat viaţa pură în mine, de a se infecta de valori, de conştiinţă, de spirit şi de idei; de a fi fost chinuită de regrete, deznădejdi, obsesii şi torturi; de a se fi simţit murind cu fiecare pas al ei, cu fiecare ritm şi cu fiecare moment; de a fi fost torturată în fiecare clipă de frica de neant, de gândul nimicniciei şi de teama de a exista. Regretul de a nu fi viaţa pură, adică regretul de a nu fi viaţa din mine un cântec, un elan şi o vibraţie, de a nu fi o aspiraţie pură până la iluzie şi caldă până la mângâiere, de a nu fi o beatitudine, un extaz, o moarte de lumină. Aş fi vrut ca viaţa să circule în mine cu o plenitudine insuportabilă, cu evoluţiile ei anonime de dinaintea individuaţiei, cu dorinţele exclusive ale vieţii de a fi numai ea şi cu dorinţa vieţii de a fi paralelă morţii. O astfel de viaţă să fi palpitat în mine, încât ascensiunea ei să fi fost o iradiere, o explozie de raze şi o nebunie de vibraţii. Totul să se fi integrat în acest triumf al fiinţei şi totul să nu fi fost decât o muzică, o orgie sonoră, atrăgătoare şi încântătoare până la a fi insuportabilă. Să fi fost iresponsabil de viaţa care curge-n mine, şi prin mine să fi vorbit viaţa.”