“N-am să uit vreodată privirea ei întunecată pe când mâncam: De ce m-ai cunoscut atât de bătrân? I-am răspuns adevărul: Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi.”

“Viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”

“O iubire terminată e o mahmureală groaznică,pe care te juri că n-o să mai faci asta vreodată pentru că nu mai ai putere-şi oricum,undeva,cândva,la un colţ de plajă,pe o alee sau pe toboganul nu mai ştiu cărei zile te aşteaptă un sac de iubire gata să ţi se spargă din nou în cap.”

“Când ai de facut o lucrare, nu te gândi mereu la întregimea ei; executa fragmentul pe care-l ai în fata, si când ai terminat cu el, mergi mai departe”

“Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite"...”

“Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase niciunul din visurile lui de tinereţe şi m-am aprins:― Ascultă, Dinule, ce înseamnă a te realiza? A-ţi închide destinul. Ca pe un cerc. Eşti realizat, cu alte cuvinte poţi să mori. Ai ajuns pe culme, ai câştigat o bătălie. Şi ce faci după asta? Te culci cumva pe laurii cuceriţi până ce ei putrezesc sub tine? Sau te sinucizi şi laşi cu limbă de moarte să ţi se pună pe mormânt aceşti lauri? Pe când eşecul, domnule, eşecul e cu totul altceva. El te obligă să speri, să mergi mai departe, s-o iei de la capăt, să încerci din nou, strângând pumnii. Eşecul e un sfârşit numai pentru cei care n-au vlagă în ei. Pe mine, află, mă ambiţionează să fac ceea ce n-am reuşit să fac... Am izbucnit în râs: Eu nu mă tem, dacă vrei să ştii, decât de momentul când mă voi realiza. Şi pe care, din fericire, n-am cum să-l ating. Cimitirul de marmură nu va fi niciodată o operă desăvârşită. Vrând, nevrând, o voi lăsa neterminată, fiindcă într-o zi voi muri şi altcineva va trebui să facă piatra mea funerară şi mormintele celor care vor muri după mine. Cum s-ar zice, sculptorul a murit, opera lui continuă”