“Tot ce se realizează se împuţinează şi se trivializează.”
“Mult prea mult timp într-o femeie erau ascunşi un sclav şi un tiran. Iată de ce femeia nu-i în stare să fie prietenă: ea nu cunoaşte decât dragostea. In dragostea femeii se ascunde nedreptate şi orbire-mpotriva a tot ce nu iubeşte ea. Şi chiar şi-n dragostea cea ştiutoare a femeii se află-ntotdeauna, alături de lumină, surpriză, fulger şi-ntuneric.”
“Îmi plac mult de tot femeile mature, cele ce par mereu atât de grave, de intangibile, atât de încrustate în tiparele propriei vieţi şi care totuşi, când se hotărăsc să se elibereze de ele, devin cele mai dulci şi mai senzuale iubite cu putinţă.”
“Viaţa mea a fost tot ce vrei,câteodată fiară,câteodată floare,câteodată clopot-ce se certa cu cerul.”
“Înainte, mă gândeam aproape tot timpul la soţia mea. Acum, cu cât trec zilele, soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleţi. Una se scoboară, alta se înalţă. Acum nu se înalţă decât mama.”
“Când vine vorba de amanții unei femei, se aplică îndeobște aritmetica negrilor australieni: ei numără doar până la trei. Tot ce depășește trei se cheamă "mulți".”