“Ce mai este... cărţi de noapteMai citesc, şi-mi pare că sunt viu -Cine iar aprinde lampaCând e prea târziu?Ţăcănă un ceas pe-o planşă...Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!Noapte...Cine iar aprinde lampaCând e prea târziu?(Tăcere)”

“Într-un târziu, neridicândDe jos a ta privire:- Eu simt că voi muri-n curând,Că nu-mi mai sunt în fire...Mai ştiu şi eu la ce gândeam?Aveţi şi voi un frate...Mi s-a părut c-aud la geamCu degetul cum bate.Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,Aş mai trăi o viaţă.E dus, şi voi muri dorindSă-l văd o dată-n faţă.Aşa vrea poate Dumnezeu,Aşa mi-e datul sorţii,Să n-am eu pe băiatul meuLa cap, în ceasul morţii!”

“Ramanea ca totul e vanitate...si luna inclina spre apus cu o lumina de spaima peste orasul adormit in zapada, reflectandu-se si pe multe fotografii de portelan prin cimitire... Nu stiu cine a pus sa stea in aer o foaie de hartie pe un fir de paianjen si o singuratate din toate timpurile sa doarma pe acesti pereti.”

“Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar d-tale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, cât eşti tânără, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum, cât eşti tânără. Asta e o problemă de tinereţe...Ce trebuie să caut? îl întrebase Ileana.Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le...”

“Primăvară...O pictură parfumată cu vibrări de violet.În vitrine, versuri de un nou poet,În oraş, suspină un vals de fanfară.O lungă primăvară de visuri si păreri ...O lungă deşertare zvoneşte împrejur,E clar si numai soare.La geamul unei fabrici o pală lucrătoareAruncă o privire în zarea de azur.O nouă primăvară pe vechile dureri ...Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,În infinit pământul se simte tresăltând :Vor fi acum de toate cum este orişicând,Dar iar rămâne totul o lungă teorie.O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...”

“Așa-i de când lumea, că cine se introspectează prea mult, acela nu mai e de acord nici cu sine însuși, în cele din urmă, iar cine nu-i de acord cu sine însuși, acela nu-i capabil să ia o hotărâre.”

“Nu sunt ce par a fi -Nu suntNimic din ce-aş fi vrut să fiu!...Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,Sau prea curând,Sau poate prea târziu...M-am resemnat, ca orice bun creştin,Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...”