“Ramanea ca totul e vanitate...si luna inclina spre apus cu o lumina de spaima peste orasul adormit in zapada, reflectandu-se si pe multe fotografii de portelan prin cimitire... Nu stiu cine a pus sa stea in aer o foaie de hartie pe un fir de paianjen si o singuratate din toate timpurile sa doarma pe acesti pereti.”

“Primăvară...O pictură parfumată cu vibrări de violet.În vitrine, versuri de un nou poet,În oraş, suspină un vals de fanfară.O lungă primăvară de visuri si păreri ...O lungă deşertare zvoneşte împrejur,E clar si numai soare.La geamul unei fabrici o pală lucrătoareAruncă o privire în zarea de azur.O nouă primăvară pe vechile dureri ...Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,În infinit pământul se simte tresăltând :Vor fi acum de toate cum este orişicând,Dar iar rămâne totul o lungă teorie.O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...”

“Ce mai este... cărţi de noapteMai citesc, şi-mi pare că sunt viu -Cine iar aprinde lampaCând e prea târziu?Ţăcănă un ceas pe-o planşă...Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!Noapte...Cine iar aprinde lampaCând e prea târziu?(Tăcere)”

“Ma intereseaza decupajul, ca in cazul fotografiei. De ce e fotografia arta? Pentru ca, din realitatea pe care o stim cu totii, se decupeaza o chestie semnificativa. Cam asta fac si eu, decupand bucati semnificative din realitate, pe care le asamblez in asa fel incat sa spuna ceea ce vreau eu. Fictionalizez, bineinteles, mai adaug si un sos, nu las bucatile de carne macra. Pe de o parte, feliile de realitate sunt trecute prin subiectivitatea mea, sunt repovestite. Dupa prelucrarea aceasta, le mai adaug si sosul care sa le faca apetisante din punct de vedere literar.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“Departarile profilau o civilizatie ca o silueta daramata, pamantul astepta un nou transformism, si eram ultimii oameni cu ultimul ecou monoton peste aceste valuri...”

“Incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. La început ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care ai primit-o este vesnica. Apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie, scurta de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu imprumut. Pe care trebuie sa incerci sa-l meriti.”