“DE PROFUNDIS(...)De-acuma chiar de m-as zvarliIntr-o vultoare,De mine moarte va fugiCu coasa-nre picioare.Caci isi va zice-n gandul ei:"Mor toti, - flamandul si satulul...Dar asta are obiceiSa-mi traga chiulul!”

“EPITAFURI pe mormantul:Unui betivDe saracie si necazIntaia oara doarme treaz.IubiteiS-a stins. Dar sa n-o plangi, straine,Mai mult pe ea decat pe mine!”

“Balada unei stele mici(...)Sarman atom sentimental! Nu stii tu oareCa viata voastra-i colosalDe trecatoare?Zicea: - Ma mir ca te-ai ganditSa-mi canti o oda.De cand poetii s-au prostit,Amorul nu mai e la moda.Oricum, voi sunteti prea maruntiSi eu, prea mare...N-ar fi mai bine sa renuntiSi sa va duceti la culcare?Ca nu exista pe pamantMai venerabila manieDecat - sub stele juramantPe vesnicie.”

“Dacă va fi să mor, fă-mă să nu mă tem de moarte, dar fă ca moartea mea să aibă însemnătate, o, Dumnezeule.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“Primăvară...O pictură parfumată cu vibrări de violet.În vitrine, versuri de un nou poet,În oraş, suspină un vals de fanfară.O lungă primăvară de visuri si păreri ...O lungă deşertare zvoneşte împrejur,E clar si numai soare.La geamul unei fabrici o pală lucrătoareAruncă o privire în zarea de azur.O nouă primăvară pe vechile dureri ...Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,În infinit pământul se simte tresăltând :Vor fi acum de toate cum este orişicând,Dar iar rămâne totul o lungă teorie.O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...”

“Noi zicem de un caine care latra ca nu te musca niciodata, dar zicala asta umana nu e sigur ca o stiu chiar toti cainii.”