“DE PROFUNDIS(...)De-acuma chiar de m-as zvarliIntr-o vultoare,De mine moarte va fugiCu coasa-nre picioare.Caci isi va zice-n gandul ei:"Mor toti, - flamandul si satulul...Dar asta are obiceiSa-mi traga chiulul!”

“Dacă va fi să mor, fă-mă să nu mă tem de moarte, dar fă ca moartea mea să aibă însemnătate, o, Dumnezeule.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“Noi zicem de un caine care latra ca nu te musca niciodata, dar zicala asta umana nu e sigur ca o stiu chiar toti cainii.”

“Dar ştii ce se va întâmpla dacă numărătorul ăsta stelar de afară va fi împărţit la numitor? O jumătate a universului la cealaltă? Voi rezulta eu. Şi tu alături de mine.”

“-Iti spun un lucru. Ce este mai apropiat decat fratele de frate, mama de copil?Ce este mai apropiat decat mana de gura, gandul de minte? E viziunea, Roger. Nu ma astept ca tu sa intelegi asta...-Dar pricep,mai incape vorba!Jocelin isi inalta chipul si deodata zambi:-Chiar intelegi?-Dar vine clipa in care viziunea nu mai e decat jocul copilului de-a-sa-zicem.-Aha!Clatina din cap, incet, atent; si luminile plutira.-Atunci nu intelegi deloc. Deloc.”