“Mă întorc în mine însumi și găsesc o lume!”

“Ah! două suflete-s în mine! Cum se zbatÎn piept să nu mai locuiască împreună! Unul de lumestrâns mă ţine, încleştat; cu voluptate, celălaltputernic către cereşti limanuri mă îndrumă.”

“...oamenii fericiți sunt aceia care trăiesc asemenea copiilor, își duc păpușile în brațe, le îmbracă și le dezbracă, dau târcoale, cu mare respect, cutiei în care mama a încuiat zaharul, iar când, în sfârșit, au căpătat bucățica de zahăr, o mănâncă cu poftă și strigă: ”Mai dă-mi!”...Fericite ființe!”

“De ce oare fluviul geniului izbucnește atât de rar și atât de rar se revarsă în valuri puternice și vă cutremură sufletul uimit?”

“Mă transport în cer, pun aripi umerilor mei și părăsesc pământul, pentru ca să mă dau cu totul umbrelor divine — visuri care mă poartă din lume-n lume și mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer.”

“Mă aruncam în gol cu o exaltare tulbure şi pe urmă mă întrebam dece-am făcut-o. Eu însumi nu ştiam prea bine ce vroiam ascultîndcum fierbea sîngele în mine.”

“Tot ce sclipeşte ţine doar o clipă, ce-i cu temei în veci va fi păstrat.”