“Numai moartea e o forță la fel de absolută, dar în lupta de veacuri dintre aceste două puteri, dragostea este cea care ia moartea de gât, îi pune genunchiul în piept, o bate ziua și noaptea, o învinge în fiecare primăvară, o urmărește pas cu pas și-n fiecare groapă pe care aceasta o sapă, dragostea aruncă sămânța unei vieți noi.”
“Aceasta bucata de creta, de pilda, este un lucru cu o anumita întindere, relativ solid, avînd o forma determinata, culoarea alba si, laolalta cu toate aceste proprietati, avînd-o pe aceea de a scrie. întocmai cum îi apartine acestui lucru faptul de a se afla aici, în aceeasi masura îi apartine putinta de a nu se afla aici si de a nu avea aceasta marime. Posibilitatea ca el sa fie plimbat de-a lungul tablei si de a fi uzat nu este ceva pe care l-am adaugat lucrului prin intermediul gîndirii. El însusi, ca fiind aceasta fiintare, se afla în aceasta posibilitate, altminteri nu ar fi o creta în calitatea ei de instrument de scris. Tot astfel, fiecarei fiintari îi apartine, într-o modalitate care-i e proprie, acest posibil. Acest posibil îi apartine cretei. Ea însasi detine în ea însasi o proprietate determinata prin care este destinata unei anumite utilizari.”
“Mi-a povestit, mie, ca unui mare, frica lui. A zis căpe-acolo pe unde fusese dus, în Rusia, în lagăr, pe front, dinnou în lagăr în România, ca prizonier, apoi cu refugiul şibombardamentele, cunoscuse frica. Dar era numai frica lui.Că frica de moartea ta nu e cu adevărat frică - tot nudepinde de tine moartea ori nemoartea ta. Frica cea mare,adevărată, a zis tata, e cea pentru alţii: nevastă, copii. Ştii căde tine a depins să-i fereşti de pericol şi n-ai făcut-o. Fricacea mare nu e moartea ta, e viaţa pe care or s-o îndure ai tăi,din pricina ta.”
“În definitiv, ce e dragostea decît o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea vestejeşte, îşi pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obişnuit, de toate zilele.”
“În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.”
“Primăvară...O pictură parfumată cu vibrări de violet.În vitrine, versuri de un nou poet,În oraş, suspină un vals de fanfară.O lungă primăvară de visuri si păreri ...O lungă deşertare zvoneşte împrejur,E clar si numai soare.La geamul unei fabrici o pală lucrătoareAruncă o privire în zarea de azur.O nouă primăvară pe vechile dureri ...Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,În infinit pământul se simte tresăltând :Vor fi acum de toate cum este orişicând,Dar iar rămâne totul o lungă teorie.O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...”