“Asadar, in momentul in care un om face primul pas dilatand acea unitate imaginara a eului sau pana la o dualitate, omul acesta devine aproape un geniu, sau cel putin este o exceptie rara si interesanta. In realitate insa, nici un eu, nici chiar cel mai naiv, nu este unitar, ci este un univers de o diversitate extraordinara, o mica bolta cereasca presarata cu stele, un haos de forma, de trepte si stari, de apucaturi mostenite si de posibilitati.”

“Eterna meditatie asupra cauzelor tristetii si incapacitatii mele de viata era sterila si obositoare. Nu aveam totusi sentimentul ca sunt sfarsit si uzat, ci eram plin de impulsuri intunecate. Printre altele, aveam si gandul deosebit sa ma tin drept un om aparte, ale carui suferinte nimeni nu le intelege, cunoaste sau impartaseste. Diabolicul in melancolie este ca ea te face nu numai bolnav, ci de asemenea inchipuit si cu vedere scurta sau chiar trufas.”

“România nu are contract de exclusivitate cu nesimtirea. Aceasta este globala, dinamica si atenta la schimbarile din jur. Ea e perceputa peste tot si regretata nicaieri. Fireste, nesimtitul român nu seamana cu cel belgian, azer sau panamez si nu poate fi confundat cu nici unul dintre ei. El are un je ne sais quoi care-l face inimitabil si greu, daca nu aproape imposibil, de clasificat. Si mai are ceva nesimtitul român: un decalog de la care nu se abate siun set de convingeri pe care ti-e cu neputinta sa i le zdruncini. Trasatura lui definitorie pare, astazi mai mult ca oricând, ubicuitatea. Cine are tristul privilegiu al vietii în orasele mari nu se mai poate întoarce în loc fara sa dea cu nasul de un exponent al categoriei. Iar de la o vreme nici macar refugiul campestru sau izolarea prin funduri de provincie nu mai garanteaza izbavirea. Nesimtitul român este agentul unei molime careia societatea nu i-a aflat leacul. Si putem spune chiar ca, dupa cum merg lucrurile, e foarte putin probabil ca laboratoarele vietii publice sa descopere un vaccin eficace.”

“in momentul acela il preocupau cateva carti in care niste tineri deosebit de abili isi imaginau ca inalta, piatra cu piatra, o noua cultura, furand, intr'un limbaj catifelat, placut auzului, tot felul de odoare, frumoase si usor de transportat, cand de la Ruskin cand de la Nietzsche. cartile astea erau mult mai agreabile decat cele de Ruskin si Nietzsche, aveau un farmec cochet, generos in nuante fine, si o stralucire nobila, matasoasa. si unde miza era insemnata si impunea autoritate si pasiune, erau citati Dante si Zarathustra.de aceea avea si Homburger fruntea innegurata, privirea ostenita, ca si cum ar fi strabatut spatii imense, iar pasul ii era agitat si inegal. simtea ca lumea obisnuita, searbada, care'l inconjura, era luata cu asalt, si ca venise vremea sa treaca de partea profetilor si a celor care aduceau noua mantuire. atunci frumusetea si spiritul ar inunda lumea si orice pas in ea ar musti de poezie si intelepciune.de data asta, contrar obiceiului, domnul Homburger s'a trezit dimineata inaintea tuturor. vioi nu era. il durea capul de la cititul indelungat la lumina lampii. cand, in sfarsit, stinsese lumina, patul era deja prea incalzit si ravasit ca sa'i fie prielnic somnul si acum se scula stors de puteri, infrigurat, cu privirile sterse. simtea mai limpede ca oricand necesitatea unei renasteri, dar in clipa aceea nu avea nici un chef sa'si continue studiul. apoi a simtit un fel de gol launtric si a'nceput sa chibzuiasca daca nu cumva se va servi in curand cafeaua.”

“Permanecí largo rato mirándole, y sentí entonces, lejos aún en mi subconsciente, algo muy singular. Vi que el rostro de Demian no solamente era el de un muchacho, sino el de un hombre, pero me pareció ver todavía algo más: era como si en él hubiera también algo de un rostro de una mujer, y además, por un instante, aquel rostro no me pareció ya viril o infantil, maduro o joven, sino, en cierto modo, milenario; en cierto modo, fuera del tiempo, marcado por edades distintas a la que nosotros vivimos. Los animales pueden presentar ese aspecto, o los árboles, o las estrellas. Yo no lo sabía. No sentí exactamente por entonces esto que ahora describo; pero sí algo semejante. Tampoco supe en forma clara si la figura de Demian me atraía o me repelía. Sólo vi que era distinto de nosotros, que era como un animal, o como un espíritu, o como una pintura; pero distinto, extrañamente distinto de todos nosotros.”

“Jean Granier a remarcat ca Nietzsche opune darwinismului doua observatii:1) formele inferioare sunt incapabile de a produce forme superioare;2) cei mediocri si slabi castiga in general the stuggle for life.Sa investigam pentru inceput a doua observatie. «La fel ca la toate celelalte specii animale, si in cazul omului exista un surplus de ratati, bolnavi, degenerati, infirmi, insi haraziti suferintei; si printre oameni reusitele constituie intotdeauna exceptia, si chiar o exceptie rara. Cu cat tipul uman care il reprezinta pe un om este de un grad mai inalt cu atat mai mare este imposibilitatea reusitei sale. Religiile [...] apar printre cauzele principale care au contribuit la mentinerea tipului om pe o treapta inferioara de dezvoltare - ele au conservat prea multi dintre acei care trebuiau sa piara».Cei mediocri si cei slabi sunt mai angrenati, mai implicati in viata, pentru ca sunt mai aproape de imediatul biologic. Spiritualizarea si subtilizarea excesiva duc la un dezacord frapant intre viata si intelect, pe de o parte, si intre exceptie si norma pe de alta. Norma si imediatul biologic dicteaza. Astfel, cei slabi («cei dezavantajati») castiga, fiind inserati intr-un context pe care nu vor sa-l schimbe si care il accepta, fara eforturi. Pe cand omul exceptional este imediat deconspirat drept un organism cancerigen si evacuat cat mai este vreme, pentru ca inteligenta sa actioneaza ca o mutatie. Din punct de vedere socio-psihologic, Nietzsche are dreptate: cei inteligenti esueaza datorita lipsei de motivatie; ei sunt incadrati intr-o schema, a carei banalitate si lipsa de profunzime ii plictiseste.”

“Mila este o manifestare a puterii, o reactie de superioritate (un fel de lamentatie indiferenta, rece, care nu schimba cu nimic starea de spirit a celui care o declama), falsa pentru ca nu presupune reflectie, ci doar o constatare care porneste de la diferentierea dintre cel care sufera si cel care proclam mila, cel care se simte sigur pe sine in timp ce seamanul lui se prabuseste. Compasiunea provine semantic in apropiere, empatia sa este reala, bazandu-se pe unitatea dintre cel suferind si cel care isi atribuie fara menajamente suferinta - in timp ce mila este doar o scanare sau o verificare superficiala a diferentierii. Apropierea este, astfel, o modalitate de invatare existentiala, orizontal pentru ca presupune o modestie primara - in timp ce modalitatea verticala ar fi ruperea de tiparul «chipului si asemanrii», egoismul brut al celui care refuza alteritatea, preferand inchiderea de sine, fara scuza expansivitatii. Mila ar fi expresia deghizata al unui nihilism, care imparte lumea intre puternici si «dezavantajati» sau, dup amodelul romantic, intre subiect si «ceilalti», unde ultimul termen este anonim, lipsit de chip si tinde spre vid. «Cele mai bune intentii» sunt enuntate sub masca milei (poate chiar prin mijloace pecuniare), dar ele nu-l pot insela pe cel care isi pune problema din punct de vedere afectiv: cei care sunt adepti ai milei sunt despartiti de realitatea celor suferinzi de un ecran ce le cenzureaza orice participare din interior a atrocitatii. Compasiunea presupune trecerea acestei granite, care te apropie de cel supus traumei, te impinge in chiar spatiul celui «agresat».”