“Nu pricep cum se poate disprețui originea unui popor, indiferent dacă e cel care l-a inventat pe Dumnezeu sau cel care a inventat cifrele!”

“În tara noastra, totul e posibil. Mahalaua e eligibila, grotescul e rentabil. Se poate face cariera pe baza de tupeu, minciuna, bîzdîc si fermentatie viscerala. Lumea se distreaza. ‘Baietii rai’ se cauta prin alte cotloane. De pilda, printre intelectuali. Intelectualii sînt o adunatura de profitori, golani, fascisti, fii de nomenclaturisti, pupincuristi, antieuropeni sau, din contra, vînduti strainilor. Acolo e buba! În preajma lui Socrate, care l-a corupt pe Platon, care l-a corupt pe Aristotel, care l-a corupt pe Alexandru cel Mare, care ne-a corupt pe toti.”

“Manastirile sint ele oare atit de trebuincioase pentru temeliile unui stat? A facut Isus Cristos calugari si calugarite? [...] Ce nevoie are mirele sfint de atitea fecioare nebune? [...] e oare voia lui Dumnezeu sa vada traind in sihastrie omul pe care l-a menit sa traiasca laolalta cu semenii sai? Dumnezeu, care l-a facut atit de nestatornic, atit de usuratic, cum poate ingadui indrazneala legamintelor calugariei? [...] Si toate slujbele acestea lugubre, care se tin la luarea valului sau la marturie, cind un barbat sau o femeie sint daruiti vietii monahale si nenorocirii, curma oare functiunile animalice ale omului? Nu se trezesc ele, dimpotriva, in tacere, in silnicie si in trindavie, cu o putere necunoscuta celor ce traiesc in afara manastirilor?”

“Ce lucru mai obisnuit decat minciuna, fie ca e vorba sa ascunzi de pilda slabiciunile zilnice ale unei sanatati despre care vrei sa se creada ca e robusta, sa ascunzi un viciu, sau sa te indrepti fara sa jignesti pe nimeni, spre locul pe care il preferi? E instrumentul de conservare cel ami necesar si cel mai intrebuintat.”

“Mila este o manifestare a puterii, o reactie de superioritate (un fel de lamentatie indiferenta, rece, care nu schimba cu nimic starea de spirit a celui care o declama), falsa pentru ca nu presupune reflectie, ci doar o constatare care porneste de la diferentierea dintre cel care sufera si cel care proclam mila, cel care se simte sigur pe sine in timp ce seamanul lui se prabuseste. Compasiunea provine semantic in apropiere, empatia sa este reala, bazandu-se pe unitatea dintre cel suferind si cel care isi atribuie fara menajamente suferinta - in timp ce mila este doar o scanare sau o verificare superficiala a diferentierii. Apropierea este, astfel, o modalitate de invatare existentiala, orizontal pentru ca presupune o modestie primara - in timp ce modalitatea verticala ar fi ruperea de tiparul «chipului si asemanrii», egoismul brut al celui care refuza alteritatea, preferand inchiderea de sine, fara scuza expansivitatii. Mila ar fi expresia deghizata al unui nihilism, care imparte lumea intre puternici si «dezavantajati» sau, dup amodelul romantic, intre subiect si «ceilalti», unde ultimul termen este anonim, lipsit de chip si tinde spre vid. «Cele mai bune intentii» sunt enuntate sub masca milei (poate chiar prin mijloace pecuniare), dar ele nu-l pot insela pe cel care isi pune problema din punct de vedere afectiv: cei care sunt adepti ai milei sunt despartiti de realitatea celor suferinzi de un ecran ce le cenzureaza orice participare din interior a atrocitatii. Compasiunea presupune trecerea acestei granite, care te apropie de cel supus traumei, te impinge in chiar spatiul celui «agresat».”

“Iisus spune:"Dumnezeu este iubire" dar tot Dumnezeu este cel care gestioneaza iadul.Daca Dumnezeu ar fi iubire de ce nu distruge el acest iad?Acesta ar trebui eliminat din creatie.Insasi ideea de iad apartine unui Dumnezeu extrem de gelos.”