“„Iubirea moare întotdeauna de partea imperfecțiunii” (poema eventivă)”

“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie...”

“De câte ori lunecăm pe partea amintirilor, de atâtea ori suferim din cauza vieții.”

“De vreme ce aparițiile noastre, adică partea din noi care apare, sunt atât de trecătoare, comparate cu cealaltă, partea nevăzută din noi, care se întinde departe, înseamnă că partea nevăzută poate supraviețui, poate fi cumva recuperată, atașată unei persoane sau alteia, sau poate chiar bântui anumite locuri, după moarte.”

“Un poema sólo es tal cuando existe en lo habitual. Desde el momento en que un poema se convierte en algo habitual, no emociona, no maravilla, no inquieta más, y deja, por lo tanto, de ser un poema, pues inquietar, maravillar, emocionar nuestras raíces es lo propio de la poesía.”

“Când vine vorba de cărți și prieteni, întotdeauna e de preferat să ai puțini dar buni.”