“„Ochiul de veghe cui mă vede?!? Ehei, mă vede gîndului − gránița Cuvîntului dărîmîndu-Mi-o! (Exodul după un Dumnezeu necunoscut)”

“Beat de eternitate şi atras de infinit, mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară şi mă avîntprin imensităţi, uşor ca o iluzie şi transparent ca un zîmbet, mă risipesc într-un nimicîmbietor pe care mi-l acoperă seninătăţi de azur şi transcendenţe de nori. Cui să mă închinprin aceste deşerturi şi cui să întind mîna prin aceste singurătăţi, la cine să mă opresc înaceste evoluţii cosmice şi unde să privesc ca la o mîngîiere? Cum se destramă azurul înfantastica mea viziune şi cum nu mai rămîne decît un alb cu misterioase chemări! Şi în acestdrum cosmic, asemenea unei supreme aventuri, parcă-l caut pe Dumnezeu. Dar în infinit nuexistă popas. Şi astfel, nu-l voi găsi niciodată.”

“Orice bărbat care-l invidiază pe Don Juan are, după părerea mea, o mentalitate de bordel. Nu vede în misterul dragostei decât un pat.”

“Cu încetul, la evocarea lor se deşteptase în mine un suflet nou, un suflet de nomad cu nostalgii sfâşietoare, mă încindea dorul de ducă, mă înfrigura ispita plecărilor spre necunoscut, fermecul îndepărtatelor pribegiri şi, la gândul că aş rămâne până la capăt robul unui petec de pământ, osândit a mă frământa şi istovi fără mulţumire într-un ocol restrâns, sufeream cumplit, mă simţeam abătut până la deznădejde.”

“- Ştii, de fapt nu de necunoscut mă tem, ci de fapul că voi pierde toate câte le cunosc.”

“Îmi dădeam seama, încă o dată, că nu mă pot sprijini pe altcineva, că numai muncind cu o voință de fier pot rămâne tare ca o stâncă în fața furtunii, că nu am dreptul să mă risipesc, să-mi irosesc timpul și nici să mă grăbesc să mă mărit.”