“Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile...”

“Sînt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sînt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adîncul firii sale şi nu se arată pînă nu-şi revin.”

“Oricît de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cîntată din moşi-strămoşi, şi sfîrşeşte, cînd acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pămînt, pe-o margine de drum.”

“Să zgîlţîi oamenii, să-i trezeşti din somn, deşi ştii că prin asta săvîrşeşti o crimă şi că ar fi de o mie de ori mai bine să-i laşi să-şi vadă de treaba lor, pentru că, de altfel, cînd se trezesc, n-ai nimic să le propui...”

“Rusanda e încă un copil, şi copila care-ţi place mai trebuie să ţi-o creşti, dacă vrei gospodină în casă, zic bătrînii. A creşte o fată înseamnă în primul rînd a o dăscăli.”

“Îi bun tovarăş drumul. Vrednic tovarăş. Taci tu - tace şi el, ai ceva pe suflet, te ascultă ca un frate şi ce-a auzit, moghila, ici rămîne pe veci. Cîtă lume, cîte destine! Cum au venit, aşa s-au şi dus, iară drumul zace mut cu tot ce-a fost pecetluit de copite, roţi şi picioare.”

“Vai, visele celea ale tinereţii, visele primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară şi te fură, şi te învăluie, şi te duc la adînc, atît de adînc, încît, la un moment dat, ele devin esenţa vieţii tale, şi dacă ţi s-ar cere: visele sau viaţa, eşti gata să declari - de-mi luaţi visele, luaţi-mi şi viaţa...”