“I-a privit în treacăt - numai o clipă, - dar a înţeles că tot ce-a avut mai scump în viaţă, a schimbat pe aceşti doi ochi căprui. Şi pămîntul, şi păpuşoii, şi mînjii, şi iarba. Biruiseră aceşti doi ochi.”

“Sînt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sînt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adîncul firii sale şi nu se arată pînă nu-şi revin.”

“O, soare balcanic, revărsat peste văile şi dealurile moldave, o, acele iubiriscurte, scînteietoare, istovitoare, cît de mult aduceţi voi în scurta noastră trecere pe acest pămînt, şi cît de mult luaţi cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată...”

“Îi bun tovarăş drumul. Vrednic tovarăş. Taci tu - tace şi el, ai ceva pe suflet, te ascultă ca un frate şi ce-a auzit, moghila, ici rămîne pe veci. Cîtă lume, cîte destine! Cum au venit, aşa s-au şi dus, iară drumul zace mut cu tot ce-a fost pecetluit de copite, roţi şi picioare.”

“Rusanda e încă un copil, şi copila care-ţi place mai trebuie să ţi-o creşti, dacă vrei gospodină în casă, zic bătrînii. A creşte o fată înseamnă în primul rînd a o dăscăli.”

“Şi umbla toată ziua, căutîndu-şi locul cela unde-i erau visele de fată mare, dar nu-l găsea, şi cînd nu poţi găsi locul sfînt al sufletului tău, nu te poţi găsi pe tine însuţi, iar cînd nu te poţi regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura...”

“Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile...”