“... Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci cînd nu mai văd ochii, vede sufletul...”

“Oricît de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cîntată din moşi-strămoşi, şi sfîrşeşte, cînd acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pămînt, pe-o margine de drum.”

“Şi umbla toată ziua, căutîndu-şi locul cela unde-i erau visele de fată mare, dar nu-l găsea, şi cînd nu poţi găsi locul sfînt al sufletului tău, nu te poţi găsi pe tine însuţi, iar cînd nu te poţi regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura...”

“O, soare balcanic, revărsat peste văile şi dealurile moldave, o, acele iubiriscurte, scînteietoare, istovitoare, cît de mult aduceţi voi în scurta noastră trecere pe acest pămînt, şi cît de mult luaţi cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată...”

“Sînt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sînt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adîncul firii sale şi nu se arată pînă nu-şi revin.”

“Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile...”

“I-a privit în treacăt - numai o clipă, - dar a înţeles că tot ce-a avut mai scump în viaţă, a schimbat pe aceşti doi ochi căprui. Şi pămîntul, şi păpuşoii, şi mînjii, şi iarba. Biruiseră aceşti doi ochi.”