“... Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci cînd nu mai văd ochii, vede sufletul...”

“ - Ştiu. Da, aşa este. Ea este lumina. Înainte, poţi să umbli prin întuneric sau să te descurci în lumina slabă. Nici măcar nu ştii că-i slabă, pentru că aşa a fost mereu. Dar apoi, ea e lumina. Totul se schimbă. - Dacă lumina se stinge sau, mai rău, dacă eşti destul de prost încât să o stingi singur, este cu mult mai întuneric decât era înainte.”

“Cu ce drept trag concluzii pentru viitor când eu nu ştiu nimic precis despre trecut? Sau pot fi sigur că eu, în momentul morţii, voi fi mai puţin mediocru? În orice caz, voi fi atât de curios să mă văd cum sunt, că sentimentele mele nu vor mai fi spontane. Cu tot gustul pentru adevărul pur, în momentul cel mai tragic voi fi artificial...”

“Un prieten din oraş încercase odată să-mi vorbească ceva de ea, că s-ar fi schimbat de nerecunoscut după... I-am retezat vorba scurt şi l-am rugat să nu mai revină. Nu ştiam nimic de ea şi nici nu voiam să ştiu.”

“Într-adevăr, nici un gest pe care îl facem nu e nevinovat, chiar dusul la ea , o dată pe lună înseamnă ceva. E copilul, care îl leagă de ea astfel. Numai măritişul ei sau însurătoarea lui ar limpezi pentru cei dinafară viitorul relaţiilor dintre ei doi. În privinţa asta e totuşi mai bine că lucrurile au luat această întorsătură, deşi ea a fost pe nedrept lovită. Uneori însă, pînă nu sîntem loviţi, nu înţelegem bine care e partea care ni se cuvine nouă pe această lume...”

“...Si atunci regreti de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legana în amarul absentei lor.”