“Furtuna tot nu venea. Se oprise la marginea nopţii, ca un asasin cu cuţitul sub pelerina neagră. Pândea.”

“Era ordonat ca oamenii care stiu ca nu se vor casatori niciodata.O ordine care afirma o singuratate acceptata.”

“Mergea încet prin lumină spre căsuţa lui moş Gheorghe, în haină uşoară de vară, cu braţele goale şi capul descoperit. Stăruiau în văzduhul toamnei zvonurile verii, nazal, ca zbârnâitoarea unui zmeu îndepărtat. Rândunele plecaseră, luându-şi arabescurile negre, lăsând cerului, goală, culoarea tare, albastrul dur. Întâlni un flutur alb. După câţiva paşi fluturele devenise o amintire depărtată, ca palpitând în lumina altor ani. Tot ce vedea, după ce rămânea în urmă, se îndepărta iremediabil în trecut. Nu întorcea capul. Mergea drep înainte. Ajunse lângă prispa casei numai cu umbra ei. O privi: umbra Olguţei. O lăsă în lumina galbenă a după-amiezei de toamnă. Intră în casă. Închise uşa cu cheia.Focul din vatră era pe sfârşite.”

“Ședea singur, ca un înger zvârlit din cer cu aripile cosite, izgonit din iad cu coarnele desprinse și ghearele retezate, nemaiîndrăznind să măsoare nici adâncul cerului,nici al pământului, care deopotrivă îl surghiuniseră; singur, nici înger, nici demon, între oamenii care nu-i erau frați și pe care-i ura fără putere, neputând să-i iubească.”

“un zambet- venea din soare, din vant, fara gand, fara vorbe, fara scop”

“E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.”

“Credeai că aştepţi moartea. Dar inima ta spera. Tot ea avut dreptate. Urmeaz-o. Trebuie să crezi în ceva. Iată: inima ta. Îţi arată un drum. Ridică-te şi du-te. Mai mult nu-ţi cer.”