“...Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund...”

“Apoi, într-o zi, m-am apucat să spun ceva ce nu trebuia spus, am fost [...] obligat să ies din horă. Atunci am înţeles semnificaţia magică a cercului. Cînd ieşi din rînd mai poţi reveni. Rîndul este o formatiune deschisă. Cercul însă se închide, şi-l părăseşti fără posibilitatea întoarcerii. Nu întîmplător se mişcă planetele în cerc şi roca desprinsă din ele se îndepărtează inexorabil, dusă de forţa centrifugă. Ca un meteorit smuls dintr-o planetă, am ieşit şi eu din cerc şi căderea mea n-a încetat nici acum. Există oameni cărora le e dat să piară în toiul rotatiei şi altii ce se zdrobesc abia la capătul prăbuşirii. Iar aceşti alţii (între care mă număr şi eu) păstrează mereu în ei o sfioasă nostalgie a horei pierdute, căci noi suntem cu toţii locuitorii unui univers în care totul se învîrteşte în cerc.”

“E ca o piatră care-mi stă legată de gat şi mă trage la fund, dar vezi, eu iubesc piatra asta şi nu pot fără ea.”

“În eternitate trăieşti fără să regreţi şi fără să aştepţi ceva. Nu este, în structura momentului trăit ca atare, o scoatere din relativitatea gustului şi a categoriilor, o depăşire a imanenţei în care ne cuprinde temporalitatea vieţii? Trăirea imanentă în viaţă este imposibilă fără trăirea simultană în timp, deoarece viaţa ca activitate dinamică şi progresivă are temporalitatea ca un atribut constitutiv. Caracterul dramatic al vieţii este inconceptibil fără elementul temporal. Cu cît viaţa este mai intensă, cu atît timpul este mai esenţial şi mai revelator.”

“Atunci când îţi vine gândul să te duci în lume (la vale) să o iei la deal, la pădure, căci acolo nu ai cu ce te sminti - "cu ce te sminteşte pe tine un copac sau o tufă?" - pe când în lume câte nu vezi şi auzi.”

“Un dor de dragoste, niciodată trăit, dar purtat mereu din an în an, din vis în vis, ca o nepotolită sete de împlinire, dar şi ca o pedeapsă nemeritată.”