“Încă o noapte trece.Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună.Noapte bună? Noapte. Moarte bună? Moarte.Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrîznesc să-și spună unii altora noapte bună.”

“Ședea singur, ca un înger zvârlit din cer cu aripile cosite, izgonit din iad cu coarnele desprinse și ghearele retezate, nemaiîndrăznind să măsoare nici adâncul cerului,nici al pământului, care deopotrivă îl surghiuniseră; singur, nici înger, nici demon, între oamenii care nu-i erau frați și pe care-i ura fără putere, neputând să-i iubească.”

“Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.”

“Nu mai putea să-i fie indiferentă, fiindcă ieșise din sicriu, el, și îi aducea aminte mirosul coroanelor de mort care de ani ședeau pe pieptul lui.”

“Amintirle vieții lui veniseră, și parcă-i aducea un câne la picioare păsări ucise rând pe rând.Ce cântec de moarte e viața când o asculți.”

“O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei.”

“Era atât de tânără că moartea-i apărea ca o inchidere de pleoape pe-un somn lung.”