“Învăţată în cărţile de şcoală, istoria era o apoteoză a vitejiei neamului. Gândită dincolo de şcoală, istoria oamenilor măsura durata absenţei lui Dumnezeu.”

“Eu cred că deocamdată zidurile astea frumoase, hainele oamenilor, zâmbetul şi glumele lor sunt în realitate un fel de feţe ale tăcerii. La aceştia, istoria, viaţa, tot ce vrei se află dincolo de ele.”

“Istoria universală nu e altceva decât o repetare de catastrofe în aşteptarea unei catastrofe finale.”

“Ce stupid: stai în cancelarie zece minute, îţi compui o mască, intri în sala de curs, ţii prelegerea şi te întorci. Aşa se prăpădesc adevărurile: cînd nu se mai rostesc la întîmplare. Ce fac profesorii aceştia? Vehiculează idei. Huxley descria odată civilizaţia prin vaporul acela cu cartofi, care se încarcă într-o parte a globului spre a fi descărcat într-alta. Aşa e şi cultura: iei de aci şi descarci dincolo. E foarte folositor, fireşte. Dar e ce este civilizaţie în cultură. Singura şcoală valabilă, singura şcoală creatoare de cultură e aceea în care profesorul însuşi trece examene.”

“Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu.”

“Libertatea de a fi absurd stă la originea filozofiei. Şi poate că măsura, înţelepciunea, „mioriticul" — în sens nefilozofic — ne-au împiedicat pe noi, românii, să avem o filozofie mare. Oamenii aceştia de pe la noi sunt înţelepţi în materie de gîndire — unde trebuie ceva sminteală — şi sunt smintiţi în viaţă. Cuminţenia lor, pe care o mai numesc şi românească, asta e. Resemnare, seninătate, împăcare, în filozofie. Şi dincolo? Haos.”