“Nu mai putea să-i fie indiferentă, fiindcă ieșise din sicriu, el, și îi aducea aminte mirosul coroanelor de mort care de ani ședeau pe pieptul lui.”

“Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.”

“Amintirle vieții lui veniseră, și parcă-i aducea un câne la picioare păsări ucise rând pe rând.Ce cântec de moarte e viața când o asculți.”

“Impresia că eşti îndrăgostit de un oraş întreg,fiindcă nu ştii care-i casa lui Luli”

“Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...”

“Ședea singur, ca un înger zvârlit din cer cu aripile cosite, izgonit din iad cu coarnele desprinse și ghearele retezate, nemaiîndrăznind să măsoare nici adâncul cerului,nici al pământului, care deopotrivă îl surghiuniseră; singur, nici înger, nici demon, între oamenii care nu-i erau frați și pe care-i ura fără putere, neputând să-i iubească.”

“E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.”