“Se joacă Moartea cu-n inel, sunându-l pe falange. Și curg lacrimi pe obrajii Morții.”

“E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.”

“Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.”

“Viața și moartea, mână-n mână, umăr lângă umăr, ca două surori gemene.”

“Mute ca două oglinzi, care, puse față-n față nu și-ar răsfrânge decât vidul, prelungindu-și-l una într-alta.”

“Era atât de tânără că moartea-i apărea ca o inchidere de pleoape pe-un somn lung.”

“Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...”