“In noaptea aceea, Colt Alb strapunse tacerea cu un urlet prelung. Isi atinti botul spre stelele reci, impartasindu-le durerea lui.”

“Cel mai uimitor sentiment din câte cunosc e dorul.Omul are impresia că este total absorbit de realitatea înconjurătoare,acomodat cu mediul,preocupat de noile lui probleme.Și deodată o străfulgerare orbitoare:chipul cuiva,ochii cuiva,ochii și gura cuiva.Le simți cu un realism zguduitor și îți dai seama că tot ce te înconjoară este lipsit de importanță,indiferent,ba chiar dizgrațios.Dizgrațios tocmai de aceea că ne îndepărtează de acele mâini,de acea gură.Cunoști dumneata durerea de inimă,durerea aceea fizică ce ne sfâșie pieptul,scurt și violent?...”

“Inimilor tinere le trebuie ceva spre a îmbrăţişa cu fericire.”

“Nu pot sa sufar, suflet miscator,femeie care-mi izvoraste din coasta si-n pietre demelancolie, arzator, cu timpla dai,ca-n inima mea proastaPasul tau zvelt din glezna measa-l rupi nu pot sa sufar, nu, fara durereMi-e sufletul culcat pe colti de lupi.Devine locdunga subtire de tacere si de sub palma lata-a mea,umarul tau cu suierat de tren sesmulge-asurzitor spre-un tunel, spre vid, spre hau,spre-un chip neinventat, traind in viitorNu pot sa sufar, nu, sa treaca intre noi reci dorurilece le misti doar tu nici intimplarile caniste bivoli stinsi, greoi, si nici distantele sa treaca.Nu.”

“Se ia o bucată de piatră.se cioplește cu o daltă de sânge,se lustruieșite cu ochiul lui Homer,se răzuiește cu raze.până cubul iese perfect.După aceea se sărută de nenumărate ori cubulcu gura ta,cu gura altorași mai ales cu gura infantei.După aceea se ia un ciocanși brusc se farîmă un colț de-al cubului.Toți,dar absolut toți zice-vor:-Ce cub perfect ar fi fost aceasta de n-ar fi avut un colț sfărîmat!”

“Madam Kluger, pufoasă, apretată şi cu genele atât de albe încât par pudrate cu zahăr, îmi face un cornet artistic [...]”