“Cand aveam 20 de ani mă îmbătam şi pe urmă explicam că sunt un tip în genul lui Descartes. Simţeam că mă umflu de eroism, îmi dădeam frîu liber, îmi plăcea. După care, a doua zi, eram la fel de scîrbit ca şi cînd m-aş fi trezit într-un pat plin de vărsături. Ieri n-aveam nici măcar scuza beţiei. M-am exaltat ca un imbecil. Am nevoie să mă curăţ cu gînduri abstracte, transparente ca apa.”

“Cînd aveam douăzeci de ani mă îmbătam şi pe urmă explicam că sînt un tip în genul lui Descartes. Simţeam că mă umflu de eroism, îmi dădeam frîu liber, îmi plăcea. După care, a doua zi, eram la fel de scîrbit ca şi cînd m-aş fi trezit într-un pat plin de vărsături. Nu vomit cînd mă îmbăt, dar poate ar fi mai bine s-o fac. Ieri n-aveam nici măcar scuza beţiei. M-am exaltat ca un imbecil. Am nevoie să mă curăţ cu gînduri abstracte, transparente ca apa.”

“Îmi dădeam seama, încă o dată, că nu mă pot sprijini pe altcineva, că numai muncind cu o voință de fier pot rămâne tare ca o stâncă în fața furtunii, că nu am dreptul să mă risipesc, să-mi irosesc timpul și nici să mă grăbesc să mă mărit.”

“Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite"...”

“Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze în diapozitive subțiri. În momente diferite, după ele, am personalități diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

“Doctore, simt ceva mortalAici în regiunea fiinţei mele,Mă dor toate organele,Ziua mă doare soarele,Iar noaptea luna şi stelele.Mi s-a pus un junghi în norul de pe cerPe care până atunci nici nu-l observasemŞi mă trezesc în fiecare dimineaţăCu o senzaţie de iarnă.Degeaba am luat tot felul de medicamente,Am urât şi am iubit, am învăţat să citescŞi chiar am citit nişte cărţi,Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,Am fost bun şi am fost frumos...Toate acestea n-au avut nici un efect, doctoreŞi-am cheltuit pe ele o groază de ani.Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o ziCând m-am născut.”