“E ora şapte şi jumătate, nu mi-e foame şi filmul începe abia la nouă; ce-aş putea face? Trebuie să merg repede, ca să mă încălzesc. Ezit: în spatele meu bulevardul duce în inima oraşului, către podoabele de foc ale străzilor centrale, la Palatul Paramount, la Imperial, la Marile Magazine Jahan. Nu mă atrage deloc: e ora aperitivului; fiinţele, cânii, oamenii, toate aceste mase moi care se mlşcă spontan, le-am văzut destul pentru moment.”

Jean-Paul Sartre
Love Time Neutral

Explore This Quote Further

Quote by Jean-Paul Sartre: “E ora şapte şi jumătate, nu mi-e foame şi filmul… - Image 1

Similar quotes

“Obiectele n-ar trebui să înduioşeze, pentru că ele n-au viaţă. Te serveşti de ele, le pui la loc, trăieşti în mijlocul lor: sunt utile, nimic mai mult. Dar pe mine mă înduioşează, e insuportabil. Mi-e frică să intru în contact cu ele, ca şi cum ar fi nişte animale vii. Acum înţeleg: îmi amintesc mai bine ce-am simţit zilele trecute, pe malul mării, cînd ţineam în mînă piatra aceea. Era un fel de scîrbă dulceagă. Ce neplăcut era! Venea de la piatră, sunt sigur, trecea din piatră în mîinile mele. Da, asta e, chiar asta: un fel de greaţă în mîini.”


“Lecturile Autodidactului mă pun în încurcătură întotdeauna. Brusc, îmi revin în minte numele ultimilor autori pe care i-a consultat: Lambert, Langlois, Larbaletrier, Lastex, Lavergne. Dintr-o străfulgerare am înţeles metoda Autodidactului: se instruieşte în ordine alfabetică. Il contemplu cu un fel de admiraţie. Cîtă voinţă îi trebuie ca să realizeze încetul cu încetul, cu încăpăţînare, un proiect atît de vast? Într-o zi, acum şapte ani (mi-a mărturisit că studiază de şapte ani) a intrat cu mare pompă în această sală. A parcurs cu privirea nenumăratele cărţi care acoperă pereţii şi probabil a spus, asemenea lui Rastignac: «Intre noi doi acum, Cunoaştere omenească!» S-a dus apoi să ia prima carte din primul raft de la extrema dreaptă; a deschis-o la prima pagină cu un sentiment de respect şi de teamă, însoţit cu o hotărîre de neclintit. Astăzi se află la L. A trecut deodată de la studiul coleopterelor la cel al teoriei cuantelor. A citit tot; a înmagazinat în capul lui jumătate din ce se ştie despre partenogeneză, jumătate din argumentele împotriva vivisecţiei. În urma lui, înaintea lui, e un univers. Şi se apropie ziua cînd va spune, închizînd ultimul volum din ultimul raft de la extrema stîngă: «Şi acum?»”


“Cand aveam 20 de ani mă îmbătam şi pe urmă explicam că sunt un tip în genul lui Descartes. Simţeam că mă umflu de eroism, îmi dădeam frîu liber, îmi plăcea. După care, a doua zi, eram la fel de scîrbit ca şi cînd m-aş fi trezit într-un pat plin de vărsături. Ieri n-aveam nici măcar scuza beţiei. M-am exaltat ca un imbecil. Am nevoie să mă curăţ cu gînduri abstracte, transparente ca apa.”


“De ce nu mă sinucid? Fiindcă mie mi-e scîrbă atît de moarte, cît şi de viaţă. Sînt un omcare ar trebui aruncat undeva, într-un cazan cu flăcări. Nu pricep absolut deloc ce-o fi cumine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet caresă îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie degroază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimicilumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea maiteribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şiîntunecimi, de elanuri şi de disperări. Sînt o fiară cu un zîmbet grotesc, ce se adună în eaînsăşi pînă la iluzie şi se dilată pînă la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încîntatăîntre nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută înparfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meueste moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru arenaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?”


“...duelul nu e decât o ceremonie. Totul e ştiut dinainte, chiar şi ce trebuie să spui când cazi. Întins pe iarbă, cu mâna pe inimă, trebuie să rosteşti cuvinte mărinimoase de iertare pentru adversar şi câteva fraze pentru o iubită imaginară, sau care în ziua morţii sale se duce la bal ca să nu trezească bănuielile.”


“Nu-mi simt trupul, m-a cucerit puritatea lucrurilor care mă înconjoară; nimic nu e viu; vântul suflă, linii drepte aleargă în noapte.”