“De ce sa scap? De prezent? Da, de acest prim-plan care-mi ascunde ce se intampla in perspectiva. Daca am spirit sau suflet, spuneti-i cum vreti, nu e unul singur, ci multiplu. Nu se poate multumi cu limitarea, el vrea spatiu. Poate sa locuiasca in numeroase trupuri schimbatoare, intrate in putrefactie, din viitor sau din trecut. (...) Otravita sau nu, mercurul ma face sa gandesc astfel. Daca-i dati drumul, va tremura in clone pe toata podeaua, dar il puteti aduna la loc si nu se va vedea nicio sutura, nicio urma c-ar fi fost imprastiat. Aveti o singura viata sau nenumarate vieti, depinde ce va doriti.” (pag 183)”

“mai intai nu lasati pe nimeni sa va porunceasca si ce sa faceti si ce sa ganditi.Aveti mare grija mai ales ca gandurile sa va ramana neincatusate .Chiar si un om liber poate ,uneori,sa fie legat mai strans decat un sclav.Ascultati-i pe oameni,dar nu va deschideti inima.Aratati-le respect stapanitorilor,dar nu-i urmati orbeste!Ganditi logic si cu bun simt ,dar nu comentati!Nu considerati pe nimeni mai presus de voi , oricare le-ar fi rangul si pozitia.Purtati-va corect cu toti,daca nu, o sa caute sa se razbune pe voi.Ramaneti credinciosi lucrurilor in care credeti si-i ve-ti face astfel pe ceilalti sa va asculte”

“Daca vrei ca un om sa fie fericit politiceste, nu-i infatisa doua laturi ale unei probleme, caci s-ar framanta, prezinta-i o singura latura, sau chiar nici una, e si mai bine. Lasa-l sa uite c-ar exista primejdia razboiului. Daca guvernul e incapabil, birocratic si ahtiat de impozite, lasa-l sa ramana asa, decat sa-i faci pe oameni sa se necajeasca din pricina asta. Avem nevoie de liniste, Montag. Da-le oamenilor concursuri la care castiga cei care-si aduc aminte cuvintele celor mai polulare cantece, sau de numele capitalelor diferitelor state, sau de recolta de porumb obtinuta in Iowa acum un an. Umple-le mintea cu date ne-inflamabile, impaneaza-le-o cu “fapte” pana ajung sa se simta ghiftuiti, dar grozav de “informati”; atunci au sa-si inchipuie ca gandesc, au sa aiba iluzia miscarii, fara sa se miste. Si-au sa fie fericiti, deoarece “faptele” de acest gen raman neschimbate. Nu trebuie sa le dai vreo materie nesigura, ca filozofia sau sociologia, cu care sa incerce sa-si explice lucrurile. I-ar apuca stenahoria. Orice om capabil sa monteze si sa demonteze un perete de televiziune – si mai toti oamenii sunt capabili acum de asa ceva – este mai fericit decat un om care icearca sa sa masoare, sa fixeze in calcule si ecuatii universul, ce nu se lasa masurat si calculat fara a-l face pe om sa se simta singur ca un animal. Stiu prea bine ca asa se intampla, fiindca am incercat eu insumi. La naiba cu toate astea! Traiasca seratele si cluburile, acrobatii si magicienii, petrecaretii, limuzinele cu reactie, elicopterele-motociclete, pornografia si stupefiantele, tot ce poate simula reflexele automate. Daca piesa e de proasta calitate, daca filmul nu spune nimic, daca spectacolul e lipsit de miez, faceti-mi o injectie cu theremina, si-am sa cred ca piesa ma emotioneaza, desi in realitate va fi doar o reactie tactila la o anumita vibratie. Nu-mi pasa, imi lace sa ma distrez copios!”

“In fata marilor intrebari am spus si spunem inca adesea: «o fi», ca o conceptie romaneasca despre lume. «O fi» acesta nu are sens disjunctiv sau nu duce la o judecata disjunctiva: am sa vad eu daca este ori nu... El nu obliga la cercetare si nu face grupari in materialul intrebarii: e sau asa, sau asa. Nedumerirea e a cugetului, dar nu a sa e intrebarea si, in orice caz, nu el da raspunsul. Nedumerire este, dar lucrul se arata singur, daca e sa se arate. «Asa o fi? Te pomenesti ca este.» Te pomenesti, asa, de la lucru inspre tine. De aici toate acele «intelesuri» care sunt mai mult ale lucrului decat ale mintii.”

“Pentru tanarul Lennan urma apoi o perioada stranie, in care nu-si dadea seama de la un minut la altul daca era sau nu fericit, cautand sa fie mereu cu Anna, agitandu-se daca nu reusea, necajindu-se daca ea vorbea sau zambea altuia;cand se afla insa alaturi de ea tot nelinistit si nemultumit era, suferind din pricina timiditatii sale”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”