“Nu va vorbi niciodată, nu va ierta, nu va întinde niciodată mîna, va rămîne de-a pururi înacest prezent îngheţat. Totul este suspendat în aşteptare: copacii de toamnă, cerul de toamnă, trecătoriianonimi. Printre sălciile de la malul lacului, o biată mierlă cam nebună cîntă, deşi nu e timpul ei. Unstol de porumbei deasupra caselor; fragmente de libertate, de hazard, o algebră incarnată. Şi venind nuse ştie de unde, mirosul înţepător de frunze arse.”

“Doarme. Şi-a încheiat socotelile cu lumea asta. De-acum încolo totul îi va fi uşor. Va trece doar de la un somn plin de imagini la un somn fără vise. Şi ceea ce pentru toţi ceilalţi înseamnă o smulgere îngrozitoare nu va fi pentru el decît un somn nesfîrşit.”

“Chipul lui mi-a revenit așa de limpede în memorie, încât acum știu că nimeni altcineva nu va putea rămâne atât de prezent în mine.”

“As dori, de asemenea, sa tii seama de faptul ca astfel de intamplari nu au putut avea loc decat intr-o lume in care barbatul se considera superior femeii. In lumea pe care americanii o numesc a man's world - o lume a barbatilor. Adica o lume guvernata de forta brutala, de aroganta totalmente lipsita de umor, de gustul prestigiului iluzoriu si de prostia funciara. Continua, cu ochii atintiti pe ecran: Barbatilor le place razboiul pentru ca li se pare singurul mod de a fi luati in serios. Pentru ca isi imagineaza ca este singura ocazie cand femeile inceteaza sa-si mai bata joc de ei. Razboiul le permite sa reduca femeile la rand de obiecte. In aceasta consta marea deosebire dintre sexe. Barbatii vad obiebte acolo unde femeile vad relatiile dintre obiecte; relatiile generate de nevoia pe care obiectele o au unul de celalalt, de nevoia de dragoste si de dorinta de armonie. Este o dimensiune in domeniul sentimental care barbatilor le lipseste cu desavarsire. o dimensiune care face ca toate femeile adevarate sa nu vada in razboi decat o odioasa absurditate. Am sa-ti spun eu ce e raboiul. Razboiul e o psihoza creata de incapacitatea noastra de a percepe relatiile. Relatiile noastre cu cei din jur; relatiile cu situatia noastra economica si istorica. Si, mai ales, relatia noastra cu neamul. Cu moartea.”

“ASUPRA CELUI MAI MARE REGRET — asupra regretului de a nu se fi realizat viaţa pură în mine, de a se infecta de valori, de conştiinţă, de spirit şi de idei; de a fi fost chinuită de regrete, deznădejdi, obsesii şi torturi; de a se fi simţit murind cu fiecare pas al ei, cu fiecare ritm şi cu fiecare moment; de a fi fost torturată în fiecare clipă de frica de neant, de gândul nimicniciei şi de teama de a exista. Regretul de a nu fi viaţa pură, adică regretul de a nu fi viaţa din mine un cântec, un elan şi o vibraţie, de a nu fi o aspiraţie pură până la iluzie şi caldă până la mângâiere, de a nu fi o beatitudine, un extaz, o moarte de lumină. Aş fi vrut ca viaţa să circule în mine cu o plenitudine insuportabilă, cu evoluţiile ei anonime de dinaintea individuaţiei, cu dorinţele exclusive ale vieţii de a fi numai ea şi cu dorinţa vieţii de a fi paralelă morţii. O astfel de viaţă să fi palpitat în mine, încât ascensiunea ei să fi fost o iradiere, o explozie de raze şi o nebunie de vibraţii. Totul să se fi integrat în acest triumf al fiinţei şi totul să nu fi fost decât o muzică, o orgie sonoră, atrăgătoare şi încântătoare până la a fi insuportabilă. Să fi fost iresponsabil de viaţa care curge-n mine, şi prin mine să fi vorbit viaţa.”

“De la un anumit nivel în sus, un angajat nu are obligații doar față de firmă, ci și față de el însuși, trebuie să aibă grijă de cariera lui și s-o iubească, așa cum face Hristos cu Biserica și soția cu soțul ei, sau, cel puțin, trebuie să acorde problemelor ridicate de carieră acel minim de atenție în lipsa căruia va demonstra superiorilor săi consternați că nu va fi nicicând demn să-și depășească poziția de subaltern.”

“Niciodată imaginea lui nu mi-a apărut atât de limpede. Nu-mi trebuie nici o fotografie de-a lui, îl văd așa de bine, așa de bine.”