“Cînd eşti copil, eşti în centrul tuturor lucrurilor. Totul se întîmplă pentru tine. Ceilalţi oameni? Sînt doar nişte fantome puse la dispoziţia ta ca să le vorbeşti. Dar cînd creşti, îţi iei locul şi îţi capeţi măsura şi forma ta proprie. Anumite lucruri pornesc de la tine spre ceilalţi şi îţi vin ţie din partea altora. E mai rău, dar e şi mult mai bine aşa”

“Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...”

“Omul nu poate să nu gândească, dar nici nu poate să-şi prăpădească firea gândind. Căci gândul nu e făcut să se încumete şi semeţească. De aceea, prea multă minte aduce şi multă prostie, sminteală. Esenţialul e să nu pierzi măsura. Nu tu eşti măsura lumii, ci lumea îţi e măsură ţie.”

“Purtăm fiecare o dragoste-n noi,Dar eu pentru tine şi tu pentru altaŞi focul ne mistuie surd pe-amândoi:eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvânt,Dar eu de la tine, şi tu de la alta.Obrazul îţi văd şi în vis delirând,Dar tu în visare o vezi doar pe alta.Şi ce ne rămâne să facem când niciUrsita nu ştie decât să dezbine?De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.”

“Ilie e fratele meu nu fiindcă ne tragem din acelaşi tată, ci pentru că trăim în aceleaşi păduri. Şi tu, tu ai să fii fiul şi fratele nostru, pentru că eşti vrednic să fii: ca şi nouă, ţi-e drag vîntul care-ţi biciuie obrajii; calul care zboară spre mîntuire; flinta care seamănă moarte în duşmanul nemernic; vinul bun, friptura în sînge, o lulea bună şi mîna omului răzvrătit. Mai tîrziu ai să mai dai peste o bucurie, pe care ţi-o dă femeia şi care face cît toate la un loc. În ziua aceea sîngele ţi se va tulbura, şi mult rău vei face în jurul tău. Dar răul, ca şi binele sînt două forţe ale aceleiaşi vieţi, şi viaţa prea puţin se sinchiseşte de ce gîndim noi sau de ce ne place. Pentru ea, durerea şi bucuria sînt două părţi din care poate bate acelaşi vînt orb. Mînă-ţi barca aşa cum poţi, trăieşte şi mori.”

“Ce stupid: stai în cancelarie zece minute, îţi compui o mască, intri în sala de curs, ţii prelegerea şi te întorci. Aşa se prăpădesc adevărurile: cînd nu se mai rostesc la întîmplare. Ce fac profesorii aceştia? Vehiculează idei. Huxley descria odată civilizaţia prin vaporul acela cu cartofi, care se încarcă într-o parte a globului spre a fi descărcat într-alta. Aşa e şi cultura: iei de aci şi descarci dincolo. E foarte folositor, fireşte. Dar e ce este civilizaţie în cultură. Singura şcoală valabilă, singura şcoală creatoare de cultură e aceea în care profesorul însuşi trece examene.”