“Adolf Hitler a ajuns cancelar al Germaniei in 1933, pe cand eu aveam de-abia un an. tata, care nu-l mai vazuse din 1914, i-a transmis cele mai calde felicitari si un cadou, pictura lui Hitler in acuarela, Biserica minorita din Viena.Hitler a fost incantat. avea amintiri placute despre tata, din cate spunea, si l-a invitat in Germania, ca oaspete personal, sa ia seama la noua ordine sociala pe care o construia, sperand ca aceasta va dura vreo mie de ani, daca nu mai mult.mama, tata si Felix, care avea noua ani pe-atunci, au plecat din Ohio in Germania, pentru 6 luni, in 1934. [..] si imediat ce s-au intors acasa, tata s-a apucat sa-si arboreze cadoul favorit de la Hitler, pe bratul orzontal al morii de vant. era un steag nazist, mare cat un cearceaf. era un lucru misterios, exuberant, si, din cate zicea mama, comunitatea era mandra si in acelasi timp invidioasa pe tata, pe ea si pe Felix. nimeni in Midland City nu intretinuse vreodata relatii de prietenie cu un sef de stat.pana si eu apar intr-o poza din ziar. una cu toata familia noasta, in strada, in fata atelierului, privind in sus catre steagul nazist. sunt in brate la Mary Hoobler, bucatareasa noastra, care, incetul cu incetul, m-a invatat tot ce stia ea despre mancaruri si prajituri.pe cand pozam toti in strada pt fotografia din ziar, tata avea 42 de ani. dupa cum spunea mama, in Germania trecuse printr-o profunda transfigurare spirituala. isi redefinise scopurile in viata. nu-i mai era de ajuns sa fie artist. avea de gand sa se faca profesor si activist politic. sa fie purtatorul de cuvant in America al noii ordini ce abia se nastea in Germania, dar care, cu timpul, urma sa devina salvarea lumii.asta a fost, evident, o greseala.”

“Ma intereseaza decupajul, ca in cazul fotografiei. De ce e fotografia arta? Pentru ca, din realitatea pe care o stim cu totii, se decupeaza o chestie semnificativa. Cam asta fac si eu, decupand bucati semnificative din realitate, pe care le asamblez in asa fel incat sa spuna ceea ce vreau eu. Fictionalizez, bineinteles, mai adaug si un sos, nu las bucatile de carne macra. Pe de o parte, feliile de realitate sunt trecute prin subiectivitatea mea, sunt repovestite. Dupa prelucrarea aceasta, le mai adaug si sosul care sa le faca apetisante din punct de vedere literar.”

“Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii!”

“mai intai nu lasati pe nimeni sa va porunceasca si ce sa faceti si ce sa ganditi.Aveti mare grija mai ales ca gandurile sa va ramana neincatusate .Chiar si un om liber poate ,uneori,sa fie legat mai strans decat un sclav.Ascultati-i pe oameni,dar nu va deschideti inima.Aratati-le respect stapanitorilor,dar nu-i urmati orbeste!Ganditi logic si cu bun simt ,dar nu comentati!Nu considerati pe nimeni mai presus de voi , oricare le-ar fi rangul si pozitia.Purtati-va corect cu toti,daca nu, o sa caute sa se razbune pe voi.Ramaneti credinciosi lucrurilor in care credeti si-i ve-ti face astfel pe ceilalti sa va asculte”

“In piata din fata garii am stat sa privesc un baiat. Si am admirat inca o data cum, in copilarie, timpul trecea incet, ca si cum ar fi fost incremenit. Un infinit se intinde intre Boboteaza care a trecut si aceea care va veni, iar aniversarile copiilor se succeda dupa atatea intamplari sau vise, incat urmatoarea pare la fel de departe pentru ei ca batranetea insasi ... asa cum orele copilariei sunt mai lungi, atunci cand imbatranesti orele se scurteaza, ca un astru care se invarte de fiecare data pe orbite tot mai mici, cu o viteza tot mai mare, la fel cum nici nu apuci sa te bucuri de cadouri, ca a si venit pe nesimtite o noua aniversare.”

“Cu siguranta, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp in urma si cam tot de atunci se nascuse senzatia de rusine pentru ca avusese fata de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respetul fata de el, generat de credinta ca avea calitati de pret, desi cu greu acceptat la inceput, incetase de la un timp a-l mai considera in neconcordanta cu simtamintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorita marturiilor ce-i fusesera atat de favorabile si datorita luminii atat de bune in care se plasase in ziua aceea. [...] Il respecta, il stima, ii era recunoscatoare, ii dorea numai binele, ar fi vrut doar sa stie cat dorea el ca binele acela sa fie legat de ea si in ce masura ar fi fost spre fericirea amandurora sa-si foloseasca puterile, pe care-si imagina ca inca le mai are, pentru a-l face sa-si reinnoiasca cererea.”