“Floarea soarelui și-a câștigat forma — privind soarele; omul a ajuns să fie ce e — privind moartea.”

“La ce bun să mai numărăm zilele, cînd e de ajuns una singură pentru ca omul să cunoască pe deplin fericirea!”

“Niculae, zise Simina după ce se reîntoarseră pe plajă, noi o să zăcem acuma timp de vreo săptămînă fără să fim în stare de nimic... din pricina soarelui. Pe urmă însă o să ne simțim așa de bine că n-o să mai vrem să mai plecăm... Nici n-o să plecăm... pînă în septembrie... Atunci începe să se răcească apa... Și briza începe să facă diminețile frumoase scurte și serile să te simți ca Ovidiu, exilat... așa de frig se lasă la apusul soarelui. E bine să-ți iei adio de la mare mai înainte, să te urci în tren cînd soarele mai e încă dulce... Te uiți pe urmă la el tot anul cu amintirea mării și nici nu-ți dai seama ce ușor trece iarna și primăvara, și te întorci iar ca și cînd aici e adevărata ta viață...”

“Omul se teme de Dumnezeu și Dumnezeu se teme numai de cheie. Cine o deține îl poate distruge. Cheia trebuie să fie distrusă, pentru că Dumnezeu trebuie să fie în viață în mintea noastră. Ceea ce ne sperie ne mângâie. Frica este putere. Dumnezeu trebuie să trăiască.”

“Memoria - fie memoria individuală, fie memoria colectivă care este cultura - are o dublă funcție. Una, într-adevăr, e să conserve anumite date, cealaltă să cufunde în uitare informațiile ce nu ne folosesc și care ne-ar putea încărca inutil mințile.”

“El însuși părea să-și fi luat, față de trecutul lui, distanța pe care o dă indiferența și, poate, ironia. Unele însemnări din carnetul său îl arăta sarcastic, fără rîcă și detașat de toate, cum știu să fie doar cei care într-adevăr au ajuns până departe.”