“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

“Mi-a povestit, mie, ca unui mare, frica lui. A zis căpe-acolo pe unde fusese dus, în Rusia, în lagăr, pe front, dinnou în lagăr în România, ca prizonier, apoi cu refugiul şibombardamentele, cunoscuse frica. Dar era numai frica lui.Că frica de moartea ta nu e cu adevărat frică - tot nudepinde de tine moartea ori nemoartea ta. Frica cea mare,adevărată, a zis tata, e cea pentru alţii: nevastă, copii. Ştii căde tine a depins să-i fereşti de pericol şi n-ai făcut-o. Fricacea mare nu e moartea ta, e viaţa pe care or s-o îndure ai tăi,din pricina ta.”

“firește,n-o să sparg zidul cu fruntea dacă într-adevăr nu am putere ca să il sparg, dar nu o să mă resemnez în fața lui doar pentru că am în fața mea un zid de piatră și nu m-au ținut puterile să îl sfarm.”

“Când nu ştii ce simţi, când nu ştii de ce eşti agitat, nervos, cu capu-n nori şi cu gândurile vraişte, nu da vina pe tine - recunoaşte că ţi-e dor şi uită-te spre fiinţa care te-a răvăşit. Du-te până la ea şi vei da.. de tine, întreg.”

“Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul.”

“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie...”