“Românii nu se implică, românii în loc de soluţii colective, caută mici rezolvări individuale şi atunci nimic fundamental nu se rezolvă, iar tensiunile, fără încetare se acumulează.”

“Apriori şi inversînd termenii problemei, după cum omul se sinucide sau nu se sinucide, s-ar părea ca nu există decît două soluţii filosofice: a spune da sau nu. Dar ar fi prea frumos să fie aşa. Căci trebuie să ţinem seama şi de aceia care, fără să ajungă la vreo concluzie, se întreabă neîncetat. Aici, abia dacă fac o ironie: e vorba de majoritatea oamenilor. Văd, de asemenea, că cei ce răspund nu, acţionează ca şi cum ar gîndi da. De fapt, dacă accept criteriul nietzschean, aceştia gindesc, într-un fel sau altul, da. Dimpotrivă, se întîmplă adesea ca cei ce se sinucid să fi crezut într-un sens al vieţii. Asemenea contradicţii sunt constante. Se poate chiar spune că nu sunt nicăieri mai vii decît în această chestiune în care, dimpotrivă, logica pare atît de necesară. A compara teoriile filosofice şi comportarea celor ce le profesează a devenit un loc comun. Dar trebuie totuşi să arătam că dintre gînditorii care au refuzat un sens vieţii, niciunul, în afară de Kirilov, care aparţine literaturii, de Peregrinqs, care se naşte din legendă , şi de Jules Lequier, care ţine de ipoteză, nu a mers cu logica pînă la a refuza această viaţă. Se citează adesea, în derîdere, numele lui Schopenhauer, care făcea elogiul sinuciderii în faţa unei mese îmbelşugate. Nu-i nimic de rîs în asta. Modul acesta de a nu lua tragicul în serios nu-i chiar atît de grav, dar el îl defineşte pînă la urmă pe om.”

“Cum se gândeşte, cum se iubeşte, cum se suferă nu se poate învăţa în orele de curs şi nici atesta prin certificat de absolvire.”

“Nelinişte metafizică? Nelinişte metafizică e ...să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor.”

“Pe românii de la Paris evit cît pot să-i văd: în genere sunt intriganţi şi răspîndesc zvonuri false. In plus, nu sunt de nici un folos penici un plan”

“«Cel care caută uşor se pierde. Orice singurătate e o vină», aşa grăieşte turma. Iar tu de multă vreme ţii de turmă. Şi încă multă vreme vocea turmei va răsuna în tine. Iar când vei vrea să zici: «Eu nu mai am aceeaşi conştiinţă ca a voastră» va fi un plâns şi o durere. Uite, durerea aceasta însăşi se naşte încă din aceeaşi conştiinţă: şi cel din urmă licăr al acestei conştiinţe luceşte încă în mâhnirea ta.Vrei însă tu să mergi pe calea mâhnirii tale, care e calea înspre tine însuţi? Atunci arată-mi cu ce drept şi cu ce forţă? Eşti tu o nouă forţă şi-un nou drept? O primă punere-n mişcare? O roată ce se-nvârte prin ea însăşi? Poţi tu supune chiar şi stelele, spre-a se roti-mprejurul tău? Ah, există-atât de multă lăcomie de-nălţimi! Există-atâtea spasme-ale ambiţioşilor! Arată-mi că nu eşti lacom, nici ambiţios! Ah, există-atât de multe gânduri mari, care nu fac nimic mai mult ca nişte foi: se umflă, sporindu-şi golul dinlăuntru.”