“Am legat copacii la ochiCu-o basma verdeŞi le-am spus să mă găsească.Şi copacii m-au găsit imediatCu un hohot de frunze.Am legat păsările la ochiCu-o basma de noriŞi le-am spus să mă găsească.Şi păsările m-au găsitCu un cântec.Am legat tristeţea la ochiCu un zâmbet,Şi tristeţea m-a găsit a doua ziÎntr-o iubire.Am legat soarele la ochiCu nopţile meleŞi i-am spus să mă găsească.Eşti acolo, a zis soarele,După timpul acela,Nu te mai ascunde.Nu te mai ascunde,Mi-au zis toate lucrurileŞi toate sentimentelePe care am încercat să le legLa ochi.”

“Doctore, simt ceva mortalAici în regiunea fiinţei mele,Mă dor toate organele,Ziua mă doare soarele,Iar noaptea luna şi stelele.Mi s-a pus un junghi în norul de pe cerPe care până atunci nici nu-l observasemŞi mă trezesc în fiecare dimineaţăCu o senzaţie de iarnă.Degeaba am luat tot felul de medicamente,Am urât şi am iubit, am învăţat să citescŞi chiar am citit nişte cărţi,Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,Am fost bun şi am fost frumos...Toate acestea n-au avut nici un efect, doctoreŞi-am cheltuit pe ele o groază de ani.Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o ziCând m-am născut.”

“Rețin ideea cu paharul. Și dumneata ai fost un pahar în mâna mea. O cupă de șampanie, am spus ”noroc” vieții, dar n-am apucat să gust bine, că am și simțit amărăciunea.”

“Ţin locul unei pietre din pavaj,Am ajuns aiciPrintr-o regretabilă confuzie.Au trecut peste mineMaşini mici,Autocamioane,TancuriŞi tot felul de picioare.Am simţit soarele până la osii,Şi lunaPe la miezul nopţii.Norii mă apasă cu umbra lor,De evenimente greleŞi importante Am făcut bătături.Şi cu toate că-mi suportCu destul stoicismSoarta mea de granit,Câteodată mă pomenesc urlând :Circulaţi numai pe partea carosabilăA sufletului meu,Barbarilor!”

“Cărăbuşii au o groază de picioare, dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină, sunt ca şi pe lumea cealaltă. Poate ar trebui să aibă o parte din picioare pe spate. Să-şi distribuie mai raţional picioarele.”

“Cu sănătatea n-am de ce să mă plîng. Am ajuns şi eu în viaţă, după multe revolte inutile, să mă resemnez, să nu mai iau parte la lucruri şi evenimente, să le privesc.”

“E adevărat, mamă, câ acolo,pe plajă, nisipul îţi arde tălpile?MAMA: N-am fost niciodată acolo, ştii bine. Dar mi s-a spus că soarele mistuie totul.MARTHA: Am citit într-o carte că mistuie şi sufletele. Că face trupurile să strălucească, dar că le goleşte pe dinăuntru.MAMA: Oare asta te face să visezi, Martha?MARTHA: Da. M-am săturat să-mi tot port sufletul cu mine. Ard de nerăbdare să ajung acolo unde soarele ucide toate întrebările.”