“Dă-i societății aripi și le va arde pe rug.”

“Faima va dura poate două mii de ani. Și ce înseamnă două mii de ani?(întrebă domnul Ramsay, ironic, cu ochii țintă la gardul viu). Într-adevar, ce inseamnă, contemplate de pe creștetul unui munte, întinsele pustietăți ale secolelor? Până și piatra pe care o rostogolești cu vârful ghetei va dura mai mult decât Shakespeare. Iar mica lui luminiță va arde, fără prea multă strălucire, un an sau doi, dupa care va fi absorbită de o lumină mai puternică, și aceasta, la rândul ei, de o alta și mai vie.”

“Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.”

“O musculiță efemeră se naște la nouă dimineață, în lungile zile de vară, ca să moară la cinci seara; cum ar putea ea înțelege cuvântul noapte? Mai dă-i cinci ore de viață, și ea va vedea și va înțelege ce e noaptea.”

“El însuși părea să-și fi luat, față de trecutul lui, distanța pe care o dă indiferența și, poate, ironia. Unele însemnări din carnetul său îl arăta sarcastic, fără rîcă și detașat de toate, cum știu să fie doar cei care într-adevăr au ajuns până departe.”

“Septimus fu cât pe ce să zică ,,și rămânem aici pe viață", dar se opri. Își aduse aminte ce îi spusese Mătușa Zelda, și anume că, după ce le-ai rostit, lucrurile se împlinesc mai repede...”