“Se facea ca ma faceam ca traiesc,Intr-o vale adanca, de somn intretaiata.Trezindu-ma, doar atat imi amintesc.Ochiul continua sa mi se bata.”

“Sa porti in tine o orchestra! Valuri de armonie sa se inalte si sa se coboare ca jocurile marii. Ce obositor cantec! ...Adesea ma doare trupul de truda lui ...Prin ce greseala s-au inchis in mine aceste melodii, care nu se vor intrupa in muzica niciodata, care se zbat ca un sipot prins intre stanci fara sa se poate scurge?”

“Orisice in legatura cu Petre Barbu imi facea placere. Totul era sa pot vorbi despre el. Poate fiindca bolnavilor le place sa le iei in serios boala. Prefera sa le spui: "Sigur ca inteleg ce te doare... Ma intreb cum de poti suporta"... Dimpotriva ii enerveaza sa auda: "Nu ai nimic, e un fleac, nu poate sa fie chiar atat de dureros. Lasa, o sa iti treaca !"...”

“Cred ca am gresit, ca am pierdut, intr-un anumit moment, legatura cu femeia pe care o iubeam. Iar acum nu am nevoie decat de-o harta, vreau sa ma duc la ea”

“… era greu sa-mi imaginez ca m-as fi putut simti vreodata ca o tipa “misto”, dar ma simteam ca o persoana de care eu insami as fi fost intrigata in primii mei ani acolo.”

“«Pacatul tine de etica doar in cazul in care esueaza pe acest concept cu ajutorul pocaintei...Etica [nu este] niciodata observatoare, ci acuzatoare, judecatoare, in actiune.» Intelegem, deci, ca etica nu are o componenta maieutica, cum aveau predica si conversatia socratica - ea acuza, judeca si razbuna universalul. Punctul ingust de vedere al eticii priveste problema pacatului prin notiunea de pocainta: motto-ul unei asemenea atitudini este «am pacatuit, deci trebuie sa ma pocaiesc». De ce este meschina o asemenea atitudine? Pentru ca intentia sa este clara: «trebuie sa ma pocaiesc, pentru a pacatui din nou». Este implicit ca nu se rezolva nimic prin aceasta incadrare etica a pacatului (care face o pauza simbolica, pentru a se reimprosapta, inainte de a-si urma obiceiul) si se intelege mai usor de ce Haufniensis leaga, intr-o nota explicativa, pocainta de repetare sau de «pasiunea absurdului».”