“Se facea ca ma faceam ca traiesc,Intr-o vale adanca, de somn intretaiata.Trezindu-ma, doar atat imi amintesc.Ochiul continua sa mi se bata.”

“Scara la cer Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus. Desi am slabit îngrozitor de mult Sunt doar fantoma celui ce am fost Ma gândesc ca trupul meu Este totusi prea greu Pentru scara asta delicata. - Suflete, ia-o tu înainte. Pâs! Pâs!”

“Departe-i trilul susei ciocarlii,Chemata-n cer pe scara-i de matasa...Te potrivesti din carji si dioptrii.Si ca-ntr-o apa-adanca, lunecoasa,Ca un copil te ratacesti in casa,Pleci in oglinda-ncet...si nu mai vii.”

“Cărăbuşii au o groază de picioare, dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină, sunt ca şi pe lumea cealaltă. Poate ar trebui să aibă o parte din picioare pe spate. Să-şi distribuie mai raţional picioarele.”

“Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul.”

“Înainte, mă gândeam aproape tot timpul la soţia mea. Acum, cu cât trec zilele, soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleţi. Una se scoboară, alta se înalţă. Acum nu se înalţă decât mama.”

“Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.”