“August este singur pe vîrful unui munte; sînt ultimele sale zile. Poetul spune: „El sta aici si asculta vidul pur. Totul e ciudat, o nalucire. Pe mare (cîndva, August calatorise adesea pe mare) se misca totusi ceva; acolo exista sunet, ceva ce se putea auzi, un cor al apelor. Aici — nimicul se întîlneste cu nimicul într-o absenta fara hotare. Nu-ti ramîne decît sa dai din cap, plin de resemnare.”

“Aceasta bucata de creta, de pilda, este un lucru cu o anumita întindere, relativ solid, avînd o forma determinata, culoarea alba si, laolalta cu toate aceste proprietati, avînd-o pe aceea de a scrie. întocmai cum îi apartine acestui lucru faptul de a se afla aici, în aceeasi masura îi apartine putinta de a nu se afla aici si de a nu avea aceasta marime. Posibilitatea ca el sa fie plimbat de-a lungul tablei si de a fi uzat nu este ceva pe care l-am adaugat lucrului prin intermediul gîndirii. El însusi, ca fiind aceasta fiintare, se afla în aceasta posibilitate, altminteri nu ar fi o creta în calitatea ei de instrument de scris. Tot astfel, fiecarei fiintari îi apartine, într-o modalitate care-i e proprie, acest posibil. Acest posibil îi apartine cretei. Ea însasi detine în ea însasi o proprietate determinata prin care este destinata unei anumite utilizari.”

“Aş vrea să-ţi vorbesc într-o zi despre conştiinţa cosmică. Dacă ar trebui s-o asemănăm cu ceva, viaţa e ca un rîu care se varsă în mare. În clipa cînd se varsă în mare, rîul se eliberează de tot noroiul pe care l-a cărat pînă atunci şi devine străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică.”

“... dupa ce a trecut o linie interzisa pentru el, incepe sa nu i se mai para nimic sfant pe lume, de parca ceva-l impinge sa sara peste orice fel de legalitate si putere si sa se delecteze cu libertatea cea mai neinfranata ...”

“Ramanea ca totul e vanitate...si luna inclina spre apus cu o lumina de spaima peste orasul adormit in zapada, reflectandu-se si pe multe fotografii de portelan prin cimitire... Nu stiu cine a pus sa stea in aer o foaie de hartie pe un fir de paianjen si o singuratate din toate timpurile sa doarma pe acesti pereti.”

“Cand ti se vor deschide in fata mai multe cai si nu vei sti pe care sa apuci nu alege la intamplare ci asaza-te si asteapta. Asteapta oricat e nevoie. Nu te misca nu spune nimic asculta-ti inima. Apoi cand o sa-ti vorbeasca ridica-te si urmeaza-i sfatul.”

“Isi cauta teama de moarte pe care o simtise inainte si n-o mai gasi. Unde e? Care moarte? Nu mai exista nicio teama, pentru ca nu mai exista moartea. In locul mortii era lumina. "Va sa zica, asta e!" exclama deodata cu glas tare, "Ce bucurie!". Toate acestea se petrecura pentru el intr-o clipa, si intelesul clipei ramase acelasi pana la sfarsit. Pentru cei din jurul lui insa, agonia mai dura doua ore. In piept ii clocotea ceva: trupul slabit tresarea. Pe urma, clocotul si horcaitul devenira tot mai tare. "S-a sfarsit", spuse cineva la capataiul lui. Auzi cuvintele si le repeta in gand. "S-a sfarsit cu moartea, isi spuse. Nu mai exista."Trase aer in piept, se opri la jumatatea unui suspin, trupul i se destinse si muri.”