“Fura cărţile pagină cu pagină şi le reconstituia la adăpost, în apartamentul său, ca un editor clandestin. Fiecare pagină, fiind câştigată printr-un delict, căpăta o valoare simbolică mult mai mare decât dacă ar fi fost lipită şi pierdută printre suratele ei; desprinsă dintr-o carte, şterpelită, pe urmă legată la loc cu răbdare,ea devenea sacră. Biblioteca lui Antoine număra astfel vreo douăzeci de cărţi reconstituite în preţioasa lui ediţie particulară.”

“Viaţa şi visele sunt filele uneia şi aceleiaşi cărţi. Lectura ei coerentă înseamnă viaţa reală. Dar de fiecare dată, după ce s-a-ncheiat ora (ziua) destinată citirii şi a venit vremea repausului, adesea mai răsfoim plictisiţi câte-o carte, deschizând-o la o pagină sau alta, în dezordine şi incoerent; de multe ori este vorba despre o pagină deja citită sau una încă necunoscută, dar e-ntotdeauna din aceeaşi carte. E-adevărat, o filă citită separat n-are nici o legătură cu lectura integrală şi consecventă, însă astfel ea nu este cu mult mai prejos decât aceasta dacă ne gândim că, în ansamblul ei, şi o lectură consecventă începe şi se termină tot pe nepregătite şi, prin urmare, poate fi privită doar ca o singură pagină mai mare.”

“Un lucru pe care putem să-1 recunoaştem este că frecventarea marilor opere, folosirea minţii proprii, citirea lucrărilor unor genii, chiar dacă nu te face cu certitudine inteligent, face riscul mai probabil. Desigur, există oameni care au citit Freud, Platon, care ştiu să jongleze cu cuarci şi să deosebească un şoim-călător de un vinde-reu, şi care să fie nişte imbecili. Cu toate acestea, potenţial, în contact cu o multitudine de stimuli şi lăsîndu-ţi spiritul să frecventeze o atmosferă stimulatoare, inteligenţa găseşte un teren favorabil dezvoltării ei, exact la fel ca o boală. Căci inteligenţa este o boală.”

“ASUPRA CELUI MAI MARE REGRET — asupra regretului de a nu se fi realizat viaţa pură în mine, de a se infecta de valori, de conştiinţă, de spirit şi de idei; de a fi fost chinuită de regrete, deznădejdi, obsesii şi torturi; de a se fi simţit murind cu fiecare pas al ei, cu fiecare ritm şi cu fiecare moment; de a fi fost torturată în fiecare clipă de frica de neant, de gândul nimicniciei şi de teama de a exista. Regretul de a nu fi viaţa pură, adică regretul de a nu fi viaţa din mine un cântec, un elan şi o vibraţie, de a nu fi o aspiraţie pură până la iluzie şi caldă până la mângâiere, de a nu fi o beatitudine, un extaz, o moarte de lumină. Aş fi vrut ca viaţa să circule în mine cu o plenitudine insuportabilă, cu evoluţiile ei anonime de dinaintea individuaţiei, cu dorinţele exclusive ale vieţii de a fi numai ea şi cu dorinţa vieţii de a fi paralelă morţii. O astfel de viaţă să fi palpitat în mine, încât ascensiunea ei să fi fost o iradiere, o explozie de raze şi o nebunie de vibraţii. Totul să se fi integrat în acest triumf al fiinţei şi totul să nu fi fost decât o muzică, o orgie sonoră, atrăgătoare şi încântătoare până la a fi insuportabilă. Să fi fost iresponsabil de viaţa care curge-n mine, şi prin mine să fi vorbit viaţa.”

“Lecturile Autodidactului mă pun în încurcătură întotdeauna. Brusc, îmi revin în minte numele ultimilor autori pe care i-a consultat: Lambert, Langlois, Larbaletrier, Lastex, Lavergne. Dintr-o străfulgerare am înţeles metoda Autodidactului: se instruieşte în ordine alfabetică. Il contemplu cu un fel de admiraţie. Cîtă voinţă îi trebuie ca să realizeze încetul cu încetul, cu încăpăţînare, un proiect atît de vast? Într-o zi, acum şapte ani (mi-a mărturisit că studiază de şapte ani) a intrat cu mare pompă în această sală. A parcurs cu privirea nenumăratele cărţi care acoperă pereţii şi probabil a spus, asemenea lui Rastignac: «Intre noi doi acum, Cunoaştere omenească!» S-a dus apoi să ia prima carte din primul raft de la extrema dreaptă; a deschis-o la prima pagină cu un sentiment de respect şi de teamă, însoţit cu o hotărîre de neclintit. Astăzi se află la L. A trecut deodată de la studiul coleopterelor la cel al teoriei cuantelor. A citit tot; a înmagazinat în capul lui jumătate din ce se ştie despre partenogeneză, jumătate din argumentele împotriva vivisecţiei. În urma lui, înaintea lui, e un univers. Şi se apropie ziua cînd va spune, închizînd ultimul volum din ultimul raft de la extrema stîngă: «Şi acum?»”

“— De ce să nu avem dreptul să criticăm, să-i considerăm pe unii tîmpiţi şi săraci cu duhul, sub pretext că am părea acri şi geloşi? T oată lumea se comportă ca şi cum am fi cu toţii egali, ca şi cum am fi cu toţii bogaţi, educaţi, puternici, albi, tineri, masculi, fericiţi, sănătoşi, cu o maşină mare... Dar asta nu e adevărat. Aşadar, am dreptul să fac scandal, să fiu prost dispusă, să nu zîmbesc fericită tot timpul, să-mi dau părerea cînd văd lucruri anormale şi nedrepte, şi chiar să insult oamenii. E dreptul meu să protestez.”

“Alcoolul este legat de istoria omenirii şi că numără mai mulţi adepţi decît creştinismul, budismul şi islamismul la un loc.”